Secrete din arhive: Folclor oficial vs. folclor anticomunist în timpul colectivizării din România

Când auzim sintagma folclorul în timpul comunismului ne gândim, de regulă, la poeziile populare puternic ideologizate, care reflectau directivele Partidului Comunist.

Evenimentul acesta este despre o categorie de texte folclorice mai puţin sau chiar deloc cunoscute: creaţiile folclorice anticomuniste din timpul colectivizării.

Ca să înţelegem mai bine creaţia folclorică din perioada colectivizării în România, vom porni de la contextul social şi politic prezentat şi din perspectiva documentelor secrete descoperite în Arhiva CC al PCR.

Vom analiza şi discuta fragmente din minutele şedinţelor de partid referitoare la înăbuşirea răscoalelor ţăranilor care se opuneau colectivizării, în paralel cu versiunea oficială publicată în presa vremii.

 


Cântecele populare cu tematică nouă, lansate drept „folclor autentic”, vor fi prezentate din perspectiva mecanismului real de creaţie, ca parte a discursului oficial. Discursul ascuns, structurat de creaţiile anticomuniste ale zonei rurale, va fi descoperit în câteva texte care au supravieţuit până azi fiind arhivate într-un fond secret al Institutului de Etnografie şi Folclor.

Poveştile consemnate în documentele de arhivă dezvăluie nu doar o categorie unică de texte folclorice, ci şi parte din riscurile pe care culegătorii de folclor din anii 1950-1960 alegeau să şi le asume pentru a păstra în fondurile arhivistice imaginea reală a creaţiei folclorice a vremii.

 

****

Cu o zi înainte de începerea evenimentului, toţi cei înscrişi (taxa achitată) vor primi un link, cu ajutorul căruia să acceseze evenimentul şi instrucţiunile de conectare la Zoom.

Lector: Anca Remeta
Data:16 noiembrie 2020
Ora: 19:00
Număr ateliere: 1
Vârsta minimă: 16 ani
Cost: 60 de lei
Cost redus (card fidelitate, studenţi, elevi, pensionari): Pentru reducere, folosește codul de cupon FIDELITATE
Loc: Evenimentul are loc online
Cursul se poate achiziționa AICI.

Sursa: Fundația Calea Victoriei

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipisicing elit sed.

Follow us on
Select your currency
EUR Euro