Desigur, primăvara mi-a ţâşnit din tâmple. De umbre, umerii îmi şiroiesc, tăcut, prea bine mi-e şi nu mă mai pot rumpe de aerul rotund ce m-a-ncăput. E-ntâia oară când rămân fără de viaţă, de primăvară-ncercuit cu frânghii, până miresmele îmi dau un pumn în faţă, trezindu-mă, le-adulmec şi le mângâi. Şi mor a doua