[:ro]Ziua Mondiala a Teatrului @Odeon[:]
[:ro]Tururi ghidate pe parcursul intregii zile realizate chiar de artistii teatrului
Daca v-ati intrebat vreodata cum arata cerul privit din sala Teatrului Odeon, cum tehnologia poate sa sufle praful de pe istorie sau sa ne transpuna intr-o alta lume, daca sunteti curiosi sa aflati ce se ascunde de partea cealalta a cortinei si sa cunoasteti secretele uneia dintre cele mai frumoase cladiri din Bucuresti, atunci trebuie sa va petreceti Ziua Mondiala a Teatrului @ODEON.
Marti, 27 martie 2018, de dimineata si pana seara, portile teatrului vor fi larg deschise publicului de toate varstele, iar spectatorii vor putea sa intre in universul magic din spatele cortinei, fiind ghidati chiar de catre actorii Teatrului Odeon.
Mai mult decat atat, gratie tehnologiilor tip Virtual Reality, Augmented Reality si 3D Scanning, vizitatorii vor putea experimenta un nou mod de a cunoaste si intelege teatrul.
Prin intermediul castilor neuronale si a instalatiei interactive prezente prin „Laboratorul de imaginar” spectatorii vor avea sansa de a experimenta ce se intampla in mintea lor atunci cand vizioneaza un spectacol.
In foaierul Salii Studio va fi inaugurata o serie de portrete digitale ale trupei actuale de actori a Odeonului.
Ziua Mondiala a Teatrului @ODEON marcheaza si lansarea aplicatiei de mobil CULTURESC 100, parte din platforma Samsung dedicata Centenarului Marii Uniri. Platforma incurajeaza consumul de cultura in randul publicului tanar, oferindu-i o experienta culturala inedita, inspirata de tehnologie, iar creatorilor le ofera oportunitatea de a promova produsele culturale prin mijloace tehnologice.
La baza intregului eveniment sta ideea de a prezenta istoria si identitatea Teatrului Odeon prin mijloace contemporane, printr-o fuziune perfecta intre tehnologie si arta.
Ziua Mondiala a Teatrului @ODEON este un eveniment despre TEATRU reinspirat de INOVATIE, sustinut de Samsung si BRD Groupe Societe Generale, cu sprijinul CINETic – Centrul International de Cercetare si Educatie in Tehnologii Inovativ – Creative.
Ziua Mondiala a Teatrului @ODEON
Marti, 27 martie 2018
11:00 – 20:00
Intrarea este libera, pe baza de programare.
Pentru rezervari: http://register.teatrul-odeon.ro/
Sursa: Teatrul Odeon
[:]

