Nicolae Iorga – o personalitate marcantă a culturii române
Nicolae Iorga, o personalitate de factură enciclopedică, s-a născut pe 17 ianuarie 1871, în Botoșani. George Călinescu a afirmat că Iorga a reprezentat în cultura românească, în primele decenii ale secolului XX, „rolul lui Voltaire”. Iorga a fost un istoric, critic literar, documentarist, dramaturg, poet, enciclopedist, memoralist,
Nicolae Tonitza – „un poet al culorii”
Nicolae Tonitza s-a născut la 13 aprilie 1886, în Bârlad, și este unul dintre cei mai mari pictori ai României din toate timpurile. El și-a manifestat talentul și ca desenator, zugrav de biserici, critic de artă, jurnalist și profesor. La doar 16 ani, Nicolae Tonitza s-a
Regina Maria
„Te binecuvantez, iubita Romanie” Alteta Sa Principesa Maria (Marie Alexandra Victoria), s-a nascut la 29 octombrie 1875, la Eastwell Park, in Marea Britanie. Parintii sai au fost Ernest Albert de Saxa-Coburg si Gotha, duce de Edinburgh, iar mama, Maria Alexandrovna Romanova, mare ducesa a Rusiei, unica fiica
Emil Racovita
fondatorul primului institut speologic din lume Emil Gheorghe Racovita, biolog roman de renume mondial, explorator polar, fondator al biospeologiei si al primului institut de speologie din lume, s-a nascut la Iasi pe data de 15 noiembrie 1868 intr-o veche familie moldoveneasca, atestata documentar inca din secolul XVI,
Traian Vuia
primul om din lume care a zburat cu un aparat mai greu decat aerul Constructor de avioane si motoare, inventatorul roman Traian Vuia a fost un pionier al aviatiei mondiale. S-a nascut in satul Surducu Mic, judetul Timis. A urmat cursurile primare la Bujor si Faget. Urmeaza
Cecilia Cutescu-Storck
prima femeie profesor universitar in invatamantul de arta din Europa Nascuta pe 14 martie 1879, in comuna Caineni (judetul Valcea), Cecilia Cutescu este adoptata de bunicii materni. Impreuna cu acestia, Cecilia Cutescu se muta la Bucuresti pentru a urma pestigioasa Scoala Centrala de Fete. Din copilarie era
Sarmiza Bilcescu-Alimanisteanu
prima romanca avocat si prima femeie din lume Doctor in Drept Sarmiza Bilcescu-Alimanisteanu a fost prima romanca avocat, prima femeie din Europa care a obtinut licenta in Drept la Universitatea din Paris si prima femeie din lume cu un doctorat in Drept. Aceasta s-a nascut la Bucuresti,
Petrache Poenaru
inventatorul tocului cu rezervor La 10 ianuarie 1799, la Benesti, judetul Valcea, s-a nascut Petrache Poenaru. A fost un inventator si pedagog iluminist roman, elev al lui Gh. Lazar. A studiat filologia si Scoala Politehnica la Viena. Putini oameni stiu ca el a creat tocul cu rezervor,
