Cella Serghi – „Pe firul de păianjen al memoriei”
Una dintre cele mai remarcabile personalități literare feminine ale secolului trecut este Cella Serghi – scriitoare, publicistă și traducătoare română.
Născută la 22 octombrie 1907, la Constanța, aceasta va descrie întreaga sa copilărie de la malul mării, cuprinzând debutul său artistic și cariera literară. Făcând parte dintr-o familie de vechi dobrogeni, Cella Marcoff, cunoscută sub pseudonimul Cella Serghi, după numele bunicului Serghi Marcoff, de origine bulgară, scriitoarea va rămâne atașată toată viața de magia ținutului natal, mărturisind: „M-am născut la Constanța, într-o casă de pe strada Mării, și prezența mării a avut o influență deosebit de puternică asupra copilăriei mele. Despărțirea de mare, din cauza refugiului, a fost un șoc care a lăsat urme adânci. M-a urmărit nostalgia mării, dorul de mare mi-a îndurerat copilăria. „Pânza de păianjen” – în mare măsură autobiografică – e plină de ecourile mării, de amăraciunea acelei despărțiri. Chiar mai târziu, în fața ei, cântam marea copilăriei mele. Bunicul meu, ceasornicar, era pasionat de descoperirile care se făceau la Constanța cu prilejul săpăturilor și mi-a transmis dragostea lui pentru cioburi, ulcele, sticluțe, figurine și tot felul de obiecte din antichitate, pe care le cauta și le strângea. Tare aș fi vrut să mă joc cu ele, dar n-aveam voie decât să le mângai sub privirea lui aspră.”
Cella urmează studiile în orașele în care se refugiază cu familia ei, absolvind, în 1931, la București, Facultatea de Drept. Pe parcursul liceului o întâlnește pe Margareta (Tita) Bresliska, care-I va servi drept model pentru personajul Ilinca Dima din „Pânza de păianjen”.
În timpul facultății începe să lucreze ca secretară la cabinetul unui avocat, iar mai târziu ajunge ea însăși să practice avocatura, fapt care-i va folosi la cunoașterea profundă a caracterului oamenilor și la crearea unor descrieri autentice pentru personajele sale.
Sub pseudonimul Gella Marin trimite ziarelor „Gazeta”, de sub direcția lui Ion Pas, și „Reporter” un număr de reportaje și cronici teatrale, care s-au bucurat de mult succes.
Primul său reportaj s-a numit „Weekend în Bucegi”. Aceste publicații aveau să-i deschidî Cellei Serghi perspectiva unei activități literare permanente.
În 1937 apare în „Revista fundațiilor” primul fragment din romanul „Pânza de păianjen”, denumit „Cele dintâi nedumeriri”. Debutul este remarcabil, lucrarea sa fiind apreciată de Camil Petrescu și Alexandru Rosetti, iar talentul Cellei Serghi se afirmă odată cu apariția acestui roman.
Este invitată să publice în „Viața românească” și „Revista Fundațiilor” de Mihai Ralea, D.I. Suchianu și Al. Rosetti, iar Eugen Lovinescu o roagă să asiste la „Sburatorul”. În acest fel leagă multe prietenii literare. Schițele publicate în revistele amintite au aceeași eroină – Mirona – și vor deveni romanul de mai târziu, „Cad zidurile”, apoi în alte ediții: „Cartea Mironei” sau „Mirona”.
Locuiește o vreme la Paris, unde continuă să se dedice artei literare. În 1945 e secretara Universității Libere Populare. După 1945, Cella Serghi publică articole și schițe în revistele „Femeia”, „Flacăra”, „Viața românească”. De asemenea, romanele sale sunt apreciate de întreaga societate a secolului al XX-lea. Critica literară afirmă: „ […] ceea ce conferă originalitate scrisului Cellei Serghi este viziunea realistă a cărților sale.”
În afara creației originale, Cella Serghi este și o bună traducătoare, rămânând însă la opere care se limitează la temperamentul său artistic, de exemplu: „Vă place Brahms?” de Francoise Mallet-Joris.
Cella Serghi a încetat din viață la 19 septembrie 1992, la București. I-a supraviețuit 35 de ani lui Camil Petrescu: „Pentru mine pământul s-a micșorat. E atât cât îl înconjoară pe el. Lumea e toată el.”, mărturisea ea despre Camil.
Această scurtă biografie a Cellei Serghi conturează universul său literar, îmbogățindu-l cu trăirile autentice pe care le putem remarca în fiecare operă de-a sa: „Suntem nevoiți să ne toarcem firul timpului din propria substanță, ca păianjenul, fără să-l putem împleti împreună, așa cum ar fi fost firesc și ar fi fost necesar, pentru a da și primi explicații.” (Citat din „Această dulce povară, tinerețea”.)
Urmăriți un scurt interviu cu Cella Serghi, realizat în 1984: VIDEO
Autor: Andreea Ștefania Șușală
