CONCERTELE MUSEICORUM. Balada lui George Enescu, interpretata de artisti albanezi la Palatul Sutu

[:ro]Muzeul Municipiului Bucuresti invita iubitorii de muzica la o spectaculoasa intalnire cu artisti albanezi care sosesc special la Bucuresti pentru a sustine doua concerte la Palatul Sutu (Bdul Ion C. Bratianu), in cadrul MUSEICORUM 2019, proiect afiliat Festivalului International George Enescu.


Primul concert este luni, 2 septembrie, ora 19.00. Sub genericul „Seara albaneza” vor concerta Lorenc Radovani – vioara si Klejda Tare – pian. Invitat special Andreea Stefanescu – vioara. In program: Çesk Zadeja – Sonata pentru vioara si pian; Johannes Brahms – Sonata pentru vioara Nr. 2; G.F. Händel / J. Halvorsen – Passacaglia pentru doua viori; Ciprian Porumbescu – Balada; George Enescu – Balada; Thoma Gaqi – Poem concert pentru vioara si pian; Pyotr Ilyich Tchaikovsky – Dans rus din baletul Lacul Lebedelor.

Al doilea spectacol este programat miercuri, 4 septembrie, incepand cu ora 21.00. Va fi „Seara prieteniei romano-albaneza”. Alaturi de Lorenc Radovani si Klejda Tare se va afla soprana de origine albaneza Arlinda Morava. Invitat special este Bogdan Postolache – violoncel. In repertoriul bogat al serii se vor regasi piese precum: Traditional Kur më vjen burri nga stani; Vasha dhe hena; Asaman o Trendafil i Celes; George Enescu – Lied; Achim Stoia – Mai barbate, fii cuminte; Ave Maria – Robert Prizeman; Piese de: Albert Paparisto, Tonin Harapi, Pjeter Gaci, Ciprian Porumbescu, Tiberiu Brediceanu, Johan Halvorsen, Wolfgang Amadeus Mozart, Pyotr Ilyich Tchaikovsky, Johann Strauss.

Lorenc Radovani: „Cand am primit invitatia de a participa la concertele organizate de Muzeul Municipiului Bucuresti asociate Festivalului International George Enescu, in septembrie 2019, am perceput-o drept o apreciere fata de cariera mea artistica. Festivalul George Enescu este cu siguranta unul dintre cele mai importante evenimente artistice din Europa. Prezenta mea aici vine dupa mai multe colaborari cu artisti romani precum si doua serii de concerte in Bucuresti, in 2016 si in 2018. Avand in vedere reputatia si standardele inalte de calitate ale acestui Festival, eu si pianista Klejda Tare am acordat multa atentie pregatirii noastre pentru aceasta participare. Invitati sa facem parte din calendarul concertelor in doua seri, am facut o selectie atenta a programului pe care il vom interpreta. Va invitam sa ne ascultati la Palatul Sutu!”

Klejda Tare: „Este o mare bucurie sa putem face parte din unul dintre cele mai importante festivaluri de muzica din Europa si nu numai – Festivalul International George Enescu. Este o realizare in cariera oricarui muzician, iar eu voi avea onoarea si placerea sa interpretez in doua concerte. Primul este un duo vioara – pian, iar al doilea un concert cu artisti romani si albanezi. Sunt fericita sa pot interpreta muzica albaneza. Ne place sa cantam muzica noastra in alte tari si sa aratam elementele speciale care se regasesc in muzica albaneza. Pe de alta parte, colaborarea intre artisti romani si albanezi din cadrul celui de-al doilea concert ne ofera ocazia sa construim o punte intre cele doua culturi si cred ca vom descoperi multe elemente comune. Abia astept sa cant in Capitala Romaniei!”

Arlinda Morava: „Este o mare placere si onoare pentru mine sa continui colaborarile cu Muzeul Municipiului Bucuresti si de aceasta data in parteneriat cu Festivalul International George Enescu. Este o satisfactie sa ai alaturi de tine artisti de calibru international, celebri, oameni al caror suflet radiaza prin muzica. Anul acesta vom avea onoarea sa-i avem alaturi de noi pe virtuosul violonist Lorenc Radovani si pe celebra pianista Klejda Tare din Albania. Cei doi vor avea doua concerte in Romania si vor veni cu piese celebre, contemporane si clasice, vor interpreta din diferiti compozitori insa, bineinteles, la baza ramane George Enescu. Acestor doi instrumentisti de exceptie li se va alatura, in premiera, si pentru noi e o surpriza placuta, Bogdan Postolache, violoncelist al Orchestrei Nationale Radio, in acelasi timp si dirijor. Suntem onorati ca domnia sa si-a dorit si s-a oferit sa vina sa cante alaturi de cei doi artisti albanezi. Repertoriul intregului festival este unul ales, frumos, balcanic, pentru ca pana la urma noi am dovedit ca balcanicii au cultura, muzica si traditia foarte frumoase si cu care toti ne mandrim. Muzica va avea uneori si un accent folcloric, dar spectatorii vor putea asculta si compozitori contemporani ori clasici celebri, din epoci diferite. Prin cultura si traditie mergem mai departe si aratam ca muzica uneste, muzica inalta si muzica te face mai bun, te conduce mai aproape de divinitate”.

Pianista Klejda Tare a absolvit studiile universitare si postuniversitare cu distinctie la Universitatea de Arte din Tirana unde este, in prezent, profesor de pian. A participat, de asemenea, la mai multe clase de master cu diferiti pianisti din Europa si din SUA.

Lorenc Radovani este profesor la Departamentul de Interpretare al Universitatii de Arte din Tirana, este un renumit artist albanez apreciat pentru nivelul sau artistic. A absolvit vioara la Universitatea de Arte din Tirana in 1984. A interpretat si inregistrat cu diferite orchestre simfonice, colaborand simultan cu mai multi dirijori si artisti. In plus, a sustinut numeroase recitaluri si este membru, dirijor si solist al unor ansambluri de muzica de camera, in diferite tari. A castigat numeroase premii acordate de institutii de cultura albaneze si internationale.

Soprana Arlinda Morava s-a nascut in Tirana, Albania, dar a absolvit Conservatorul „Ciprian Porumbescu” din Bucuresti si are un masterat in canto de opera in Elvetia. Colaboreaza cu toate tipurile de institutii culturale de stat din Romania si Albania, este laureata a multor concursuri nationale si internationale. A sustinut recitaluri pe scena Royal College din Londra si in alte orase europene, sub bagheta unor dirijori de renume. Din repertoriul sau fac parte arii de opere, operete, lieduri, lucrari religioase, lucrari de compozitori contemporani, piese folclorice romanesti si albaneze.


Aceste doua concerte fac parte din seria celor 15 astfel de evenimente pe care Muzeul Municipiului Bucuresti le ofera in luna septembrie in trei dintre muzeele din componenta sa – Palatul Sutu (Bdul Ion C. Bratianu, nr. 2), Casa Filipescu-Cesianu (Calea Victoriei nr. 151) si Muzeul Theodor Aman (Str. C.A. Rosetti nr. 8) – si care reunesc artisti indragiti de public, in cadrul celei de-a V-a editii a Festivalului MUSEICORUM. Director – Arlinda Morava, soprana.

Programul Festivalului MUSEICORUM include piese ale compozitorilor romani, albanezi precum si din consacratul repertoriu international, cu un accent deosebit asupra personalitatii si creatiei marelui compozitor roman George Enescu AICI.

Biletul de intrare este 20 lei si poate fi procurat in ziua spectacolului de la muzeul-gazda al concertului.

Evenimente organizate de Primaria Municipiului Bucuresti prin Muzeul Municipiului Bucuresti.

Sursa: Muzeul Municipiului Bucuresti
[:]

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipisicing elit sed.

Follow us on
Select your currency
RON Romanian leu
EUR Euro