Interviu cu Lucian Naftan
Am ajuns la domnul Naftan intr-o zi de vineri, la ora 13:30. Atelierul lui de reparatii de incaltaminte si marochinarie, o afacere mostenita de la parintii sai, este situat pe Calea Dudesti, foarte aproape de fosta Posta Vitan. O camera cu tavan inalt, in stilul cladirilor din perioada interbelica, un atelier mic si inghesuit, ticsit cu obiecte personale – cani personalizate, un bibelou de portelan, o colectie de bancnote internationale, o palarie de cowboy cu doua pistoale in parti, un mic tablou cu Regina Maria, o fotografie cu Regele Mihai, Regina Ana si Principesa Margareta. Totusi, obiectele care se detaseaza sunt icoanele, unele inramate, altele din hartie mai groasa, altele fiind pur si simplu decupaje din reviste. Are langa birou, in dreapta lui, Noul Testament cu Psalmii. Pe un carton mic, notat de mana cu o carioca neagra, exista mesajul: „Dumnezeu este adevarata bogatie!”. Candele, un tablou cu Arsenie Boca, un ulcior, o bomboniera pe care scrie „Greece, Thassos”, trei globuri de Craciun – toate acestea sunt in zona accesibila clientului. Dincolo de tejghea domneste o dezordine in care domnul Naftan este in largul lui – pungi, cutii, papiote cu ata groasa, fermoare, pantofi, curele, o haina din piele agatata pe un umeras.
Pe un carton de dimensiuni mari sunt notate cu un marker verde toate tipurile de reparatii si costul lor.
Lumea il saluta din strada. Pe parcursul sederii in atelier, se aude tot timpul sunetul tramvaiului pe sine.
L-am intrebat despre provenienta numelui de familie, Naftan, dar nu a stiut sa imi spuna, a mentionat doar ca bunica din partea tatalui sau era din Basarabia, comuna Balti. Sotia sa este bulgaroaica, la fel si ginerele (cred ca este vorba despre comunitatea din zona cartierului Dudesti-Cioplea – cartier intemeiat pe la 1806 si distrus in doua etape de sistematizari, in perioada socialista).
Se uita des la ceas. Cand am stabilit interviul, mi-a spus ca imi acorda doar jumatate de ora, ca nu are timp. Am stat aproximativ o ora, insa am intrerupt discutia de patru ori, pentru cei patru clienti care au intrat in atelier. Un domn la costum, client vechi, i-a solicitat sa ii puna pe loc flecuri la o pereche de pantofi rosii, din piele intoarsa, cu tocuri inalte, pentru ca mergea seara la un eveniment cu sotia lui. Un tanar a adus la reparat o curea din piele careia i se uzase pielea in zona cataramei si o pereche de tenisi din piele care se dezlipisera; un domn a adus o pereche de pantaloni din piele pentru vopsit, iar un alt domn l-a intrebat daca poate sa ii confectioneze doua bucati din piele neagra care semanau cu o curea de ceas (avea una drept model), cu o catarama metalica la capat.
Veronica Stefan, Promenada culturala: domnule Naftan, de cand lucrati aici?
Lucian Naftan: Parintii mei au deschis primul atelier pe strada Theodor Sperantia, in 1974, Ceausescu a vrut sa demoleze acolo si au luat aici, pe Calea Dudesti, din 1988, deci a fost particular de pe vremea lui Ceausescu.
Tata, Spiridon Naftan, a lucrat de la 15 ani marochinarie la fosta Mociornita, Fabrica „Flacara rosie”, era pe Cheiul Dambovitei, pe urma s-a numit „Flaros” si apoi s-a desfiintat. (N.r.: Incepand cu o tabacarie in anii ’20, Flaros a devenit in timp una din cele mai mari fabrici din Romania de incaltaminte si accesorii. In cadrul productiei, Flaros avea o capacitate de peste 50.000 de unitati. – Sursa : flaros.com)
Lui tata nu i-a placut sa fie condus de nimeni, a vrut sa aiba propria afacere, chiar daca era pe vremea lui Ceausescu. Impreuna cu mama au deschis atelierul dupa ce au plecat din fabrica.
V.S.: De ce ati ales aceasta meserie?
Lucian Naftan: Am facut liceul, dupa aceea m-am angajat tot la „Flaros”, am facut facultatea la seral, Politehnica, dupa care am fost inginer in tabacaria minerala. Dupa ce s-a inchis, cum s-au inchis toate fabriciile, m-am retras aici (n.r.: in atelierul de reparatii), in 2000.
Mi-a placut totul la aceasta meserie – sa scot dintr-un lucru stricat un lucru frumos si lumea cand vine sa fie multumita. Noi, aici, facem multe lucruri.
Perioada de inceput nu a fost grea, a fost firesc, eram cu tata si cu mama, lucram impreuna.
V.S.: Cu ce instrumente lucrati in atelier ?
Lucian Naftan: Instrumentele pe care le folosesc sunt: ciocanul, capsele, surubelnite (pentru broaste la genti), masina de cusut, care e indispensabila, masina de incaltaminte, masina de marochinarie, foarfece, fermoare, preducele (ca sa dai gauri; sunt rotunde, patrate, de diferite marimi, ca sa dai gauri la curele, fel de fel); ca materiale lucrez cu piele naturala si piele sintetica.
Am cumparat instrumentele de la diverse persoane care s-au lasat de meserie. De exemplu, masina de cusut incaltaminte Singer e veche de 100 de ani, coase de nota zece, nici n-as lua una noua!
V.S.: Ce fel de clienti aveti?
Lucian Naftan: Am tot felul de clienti din zona, dar vin din tot Bucurestiul si chiar din provincie; vin cu recomandari, toata lumea ii trimite la noi pentru ca noi suntem diversificati, facem si marochinarie, si incaltaminte. Printre clientii mei de-a lungul anilor a fost Florin Piersic Jr.; nea Popa, din serialul „La Bloc” – actorul Tudorel Filimon; cel care a fost la emisiunea „Super Bingo Metropolis”, Mihai Mitoseru, cu el sunt prieten bun, dar si oameni obisnuiti, vecini din cartier.
V.S.: Ii sfatuiti pe clienti cum sa ingrijeasca produsele pentru a le prelungi viata?
Lucian Naftan: Le dau si sfaturi de intretinere. Atunci cand vine la mine un client, eu ii spun mai intai daca reparatia merita sa fie facuta. Daca e o pereche de chinezaraie, de incaltaminte, nu mai are rost sa o repari, reparatia ar fi prea scumpa. Prin asta iti castigi increderea clientului, acum oamenii vin si ma intreaba daca sa faca sau nu o reparatie.
Mai sunt oameni care baga la masina de spalat adidasi din piele, am avut chiar pe cineva care a bagat o haina din piele. Nu mai ai ce sa ii faci!
Daca bagi la masina de spalat o haina, pielea aia are niste saruri, la fel ca pielea noastra, ies din ea si nu mai ai ce sa-i faci. Pot sa schimb un fermoar la haina de piele, sa o vopsesc, dar recomand clientilor sa nu ii dea cu nimic, sa nu unga fermoarul. Haina de piele se tine doar pe umeras, nu se agata, e grea. Gentile de piele se pastreaza si ele cum trebuie, nu se indoaie, sa nu se deformeze.
Multi oameni nu folosesc incaltatorul, baga direct piciorul si se strica staifurile (n.r.: staif: intaritura de piele, de carton etc. inserata intre fete si captuseala incaltamintei, in partea dinapoi, pentru pastrarea formei – sursa: dexonline.ro), se rup, asta e o reparatie frecventa – staifuri la pantofi.
Foarte des mi se solicita lipituri, lipesc la cald incaltamintea, cu Aderom, o solutie foarte buna.
V.S.: Credeti ca aceasta meserie are viitor?
Lucian Naftan: Nu! Cine se mai face acum cizmar sau marochiner? Poate doar daca s-ar reinfiinta scolile profesionale.
V.S.: Aveti un mesaj pentru cineva care ar vrea sa se apuce de aceasta meserie?
Lucian Naftan: E o meserie frumoasa, nu te baraie nimeni la cap, stiu, dupa ce am lucrat 20 de ani in fabrica. Iti faci treaba linistit, dar in primul rand trebuie sa iti placa. Mie imi place! Vine omul cu ceva, mie imi place sa stau sa le bibilesc, sa iasa ca lumea, ma simt eu linistit cand iese cum trebuie.
V.S.: Ati fi dispus sa aveti ucenici?
Lucian Naftan: Nu, nu imi trebuie bataie de cap. As vrea sa vad eu un tanar dornic sa invete meserie, apoi ma mai gandesc! Pe tineri nu ii intereseaza acum daca iau bacalaureatul, imi da mama, imi da tata. Eu nu zic ca n-am avut, pe vremea lui Ceausescu mi-au luat ai mei tot ce am vrut, mi-au luat si bicicleta, dar am stiu sa respect ceea ce au facut pentru mine, au fost niste oameni nemaipomeniti.
V.S.: Detineti atelierul, faceti parte dintr-o cooperativa?
Lucian Naftan: Atelierul, da, insa nu fac parte din nicio cooperativa. Noi platim chirie la Fondul Imobiliar, fostul ICRAL.
Tata a fost particular, nici membru de partid nu a fost. Cand a vrut sa-l faca membru de partid la fabrica, a zis ca el nu merita o asemenea onoare!
V.S.: Cum s-a schimbat cartierul de cand lucrati aici?
Lucian Naftan: Pe vremuri erau multi mesteri pe aici. Unde e floraria a fost o cizmarie, langa noi a fost o alta cizmarie, nea Sandu, a murit, 93 de ani. Mai jos era un atelier de geamuri, langa depou. Aici, inainte sa venim noi, a fost un sobar.
Contact:
Calea Dudesti nr. 107, Lucian Naftan, 0721.007.113
Orarul:
Luni – Joi 9:00-15:30
Vineri 9:00-14:00
Sambata 9:00-12:00
Interviu de Veronica Stefan realizat in timpul practicii de la Masterul de Antropologie din cadrul SNSPA pentru palier.ro.
Site-ul palier.ro (in lucru) va functiona ca o platforma online ce va cuprinde harta detaliata a tuturor atelierelor din Bucuresti care si-au dat acordul pentru prezenta pe site.
