Hariclea Darclee – o voce, un destin
O vocea somptuoasă, rară, de soprană „dramatico d’agilita”, Hariclea Darclee stăpânea secretele imuabile ale stilului, cu o linie de canto desăvârșită, dispunând de un temperament scenic ieșit din comun. A cucerit, la Paris, admirația lui Gounod și la Milano pe cea a lui Verdi, odată cu ovațiile nesfârșite ale publicului. În istoria muzicii, ea rămâne în primul rând prin impactul extraordinar pe care l-a avut asupra compozitorilor contemporani, așa-ziși veristi din generația postverdiană. Nu mai puțin de 13 opere au fost scrise pentru vocea ei și interpretate de ea cu un enorm succes. Unele au intrat în patrimoniul mondial al culturii, Tosca de Puccini, La Wally de Catalani, Iris de Moscagni etc.
Hariclea Darclee a fost cea care a dominat scena lirică mondială vreme de trei decenii, la finalul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX, în plină efervescență culturală a Belle Epoque. A fost numită „privighetoarea Carpaților”, privighetoarea adorată, vocea începutului de secol, cea mai mare cântăreață a zilelor noastre, iar Enciclopedia dello Spettacolo a desemnat-o cea mai mare cântăreață a lumii timp de 25 de ani.
Hariclea Haricli, pe numele său la naștere, a venit pe lume la 10 iunie 1860, la Brăila, fiind al treilea copil al moșierului de origine greacă Ion Haricli și a Mariei Aslan, nepoata domniței Mavocordat. Încă din copilărie, perioadă în care a fost la un pas de a muri de febră tifoidă, a studiat pianul în particular și a luat lecții de canto la Pensionul Lobkovitz din Viena cu profesoara de origine franceză, Madame La Kerre. În februarie 1881, s-a căsătorit cu tânărul locotenent de artilerie Iorgu Hortulary – iubirea lor având să se stingă repede din cauza viciilor –, iar în 1886 pleacă la Paris, unde se luptă cu neajunsurile, deși primea de acasă câte 500 de franci. Nașterea fiului ei, Ion, o face mai puternică și mai încrezătoare, continuând să ia lecții de canto, cu E. Duvernois de la Conservator. Este remarcată de Charles Gounod, care îi încredințează rolul Margaretei din „Faust”, în care avea să debuteze internațional, la 14 decembrie 1888, pe scena Operei Mari din Paris.
Atunci s-a remarcat prin vocea sa excepțională, momentul prilejuindu-i consacrarea artistică internațională și obținând primul contract pentru un turneu european care avea să înceapă în vara anului 1889. Se pare că tot Gounod a fost acela care i-a sugerat adoptarea numelui de Darclee. În decembrie 1890, a interpretat pentru prima dată, pe scena Teatro alla Scala din Milano, rolul Chimenei, din „Cidul” de Jules Massenet, spectacol la care a asistat însuși marele compozitor Giuseppe Verdi. Avea să urce ulterior pe prestigioasa scenă milaneză de nu mai puțin de 120 de ori, în întreaga sa carieră. Au urmat interpretări de succes pe marile scene ale lumii, la Paris, Berlin, Florența, Roma, Buenos Aires, Lisabona, Monte Carlo, New York sau Moscova.
Multe dintre partiturile care au devenit celebre, au fost special concepute pentru vocea sa speciala, câteva opere fiind: „Condor” de Carlos Gomes (rolul Odulea, Teatrul Scala din Milano, 1891), „I Rantzan” de Pietro Mascagni (rolul Luisa, premiera absolută la Teatro della Pergola din Florența,1892), „Cristoforo Columbo” de Alberto Franchetti (rolurile Isabella di Argona, Iknamota T. (Teatro) din Genova), 1892, „Amy Robsard” de Isidor de Lara, Opera din Monte Carlo, 1892, „Hero e Leonardo” de Luigi Maucinelli (rolul Hero, Opera din Madrid, 1897), „Iris” de Pietro Mascagni (rolul Iris, premiera din Roma, 1898, apoi la Milano și București, „Enoch Arden” de Alexis Catargi (rolul Ammie Lee, Teatrul Național din București, 1904) sau „Eidelberga mia” de Ubaldo Pachierotti (rolul Catnei, Teatrul Colon din Buenos Aires, 1909).
Mai mult, marele compozitor italian Giacomo Puccini a considerat-o pe Hariclea Darclee singura cântăreață care poate întruchipa perfect rolul Floriei în „Tosca” și, la cererea ei, a adăugat operei aria „Vissi d’arte, vissi d’amore”, distribuind-o în spectacolul de premieră din 14 ianuarie 1900, care a avut loc la Teatrul Constanzi din Roma, alături de tenorul Emilio de Marchi și baritonul Eugenio Giroldoni, cel care reprezenta marea ei dragoste. Interpretările sale magistrale au fost mult influențate de faptul că era o bună cunoscătoare a limbilor străine – germană, franceză, italiană, spaniolă, engleză, rusă –, fiind apreciată de mari compozitori: Verdi, Leoncavallo, Massenet, Catalani, Puccini.
A interpretat alături de nume celebre precum Enrico Coruso, Titta Ruffo, Tamango sau sub bagheta dirijorului Arturo Toscanini, repertoriul ei cuprinzând peste 60 de titluri de operă ale unor renumiți compozitori, între care: „Romeo și Julieta”, „Norma”, „Traviata”, „Carmen”, „Aida”, „Wilhelm Tell”, „Don Giovani”, „Manon”, „Othello”, „Tannhauser”, „Tristan și Isolda”, „Boema”, „Trubadurul”.
Între anii 1891-1910 a realizat numeroase turnee în România, publicul românesc având posibilitatea să aplaude vocea sa excepțională. Trebuie spus că Hariclea Darclee s-a remarcat drept cântăreața de operă, însă în repertoriul său au figurat și liduri, oratorii, ba chiar și romanțe, abordând și lucrări inedite sau foarte rar cântate. Din păcate nu s-au păstrat înregistrări pe discuri cu vocea Hariceei Darclee, ci doar două cântece românești „Cântecul fluierașului”, de George Ștefănescu și „Vai mândruță dragi ne-avem” de Tiberiu Brediceanu, înregistratre cu acompaniament de pian la o vârstă foarte înaintată, dar la care s-au păstrat intact calitățile naturale și tehnice al minunatei sale voci.
În plin apogeu al carierei sale artistice, casele de modă se luptau, aproape la fel ca în zilele noastre, pentru a-i concepe toaletele, iar doamnele din înalta societate copiau stilul vestimentar. În mai 1918 se retrage definitiv de pe scenă, vocea sa începând să aibă probleme, ultimul spectacol susținut fiind cel de la Teatrul Pergola din Florența.
Soprana Hariclea Darclee a primit mai multe distincții, între care ordinul „Bene Merenti”, clasa I, acordat de Carol I și distincțiile otomane „Medalia Artistica” și „Marele Ofiter al Sefatului”. În septembrie 1936, revine definitiv în România, cu intenția de a preda la Conservator sau de a cânta pe scena Operei Române, în același timp dorindu-și foarte mult să înființeze și o școală românească de canto, inițiativă pentru care nu a găsit, însă, susținere.
Hariclea Darclee s-a stins din viata la 10 ianuarie 1939, la București, în sărăcie și uitare, fiind înmormântată la cimitirul Bellu, din fonduri furnizate de către Ambasada Italiei.
În anul 1960, regizorul Mihai Iacob a realizat filmul „Darclee”, în care viața sopranei Hariclea Darclee, în rolul acesteia fiindu-i atribuit Silviei Popovici, din distribuție făcând parte și Victor Rebengiuc, Marcel Anghelescu, Costache Antoniu, Toma Dimitriu, Fory Etterle, Ion Manu, Ștefan Mihăilescu-Brăila, Amza Pellea, Eugenia Popovici. Remarcabila producție avea să reprezinte România, un an mai târziu, la Festivalul Internațional de la Cannes.
În anul 1995, la împlinirea a 135 de ani de la nașterea marii soprane, în orașul natal al artistei, Brăila, a avut loc prima ediție a Concursului Național de Canto „Hariclea Darclee”, la inițiativa sopranei Mariana Nicolesco, evenimentul reprezentând un profund omagiu adus incomparabilei artiste, alături de speranța renașterii unei vechi tradiții și a unei mari pasiuni – muzica și valențele interpretative ale vocii umane.
Fotografii din Colecția C.I. si C.C. Nottara din cadrul Muzeului Municipiului București.
Autori: Daniela Dumitrescu, Razvan Moceanu (roluri de compoziție)/ rador.ro
