Spitalul Colțea – un vis devenit realitate
Spitalul Colțea, primul spital din Țara Românească, a fost construit în 1704 de spătarul Mihail Cantacuzino, pentru a fi un spital pentru săraci. Organizarea și funcționarea spitalului s-a făcut după modelul Spitalului „Ospedale di S. Lazzaro e Medicanti” din Veneția.
Spitalul Colțea împlinea, la 14 decembrie 2004, 300 de ani de funcționare continuă, fiind locul în care au profesat mari nume românești în domeniul medical precum Nicolae Crețulescu, cel care a pus aici bazele școlii de microchirurgie. În anul 1716 este menționat ca farmacist la Spitalul Colțea Johann Stanislaus Gratovsky. Alături de alte instituții medico-sanitare și de învâțământ medical, de tradiție și valoare din țara noastră, Spitalul Colțea este firul călăuzitor. Spătarul Mihail Cantacuzino (1650-1716), om de cultură al vremurilor sale, care își făcuse studiile la Padova, a dorit să construiască pe cheltuiala proprie un spital și alte clădiri, cu destinație socială și culturală, așa cum văzuse în țările europene prin care colindase.
După ce a fost refuzat de Mitropolitul Teodosie să construiască spitalul pe terenul ce fusese donat de Colțea Doicescu Mitropoliei Bucureștiului, pe care era cladită o biserică din lemn, spătarul a cerut să obțină sprijinul Patriarhului Constantinopolului – Gavriil – care, prin Carta Patriarhală din 18 octombrie 1702, cere să i se recunoască spătarului „de către toți” dreptul de proprietate asupra terenului Colței. Având acest drept, Mihail Cantacuzino începe construcția „Complexului de la Colțea” și, după ce dărâmă biserica și căteva paraclise, în 1702, apoi în 1704, construiește un spital cu 24 de paturi „pentru bolnavii cu răni și buboși”, așezat pe o parte a paraclisului de miazăzi, care a început să funcționeze la data de 14 decembrie 1704.
În spital erau îngrijiți și alți bolnavi neputincioși: „boieri scăpătați din țară și străinătate, negustori sărăciți și orice sărac cinstit”. Preocupat de ideea construirii de instituții de binefacere, spătarul a început să construiască pe acest loc și alte clădiri. Astfel, în 1707 construiește „Școala slavo – română” unde învâțau fără plată elevi pămanteni, dar și străini, care a funcționat până în 1867 când a fost mutată la Slănic-Prahova. Abia în 1709, Mitropolitul Antim Ivireanu acceptă târgul vânzării terenului de la Colțea, cu Spătarul Mihail Cantacuzino, pentru 800 de taleri.
În afară celor menționate, a mai construit o „casă pentru hrana săracilor”, „o spitarie”(farmacie), în care funcționa un „doht” și ajutorul său, „care erau datori să aibă la îndemână felurite leacuri și tot felul de buruieni tâmâduitoare pentru orice nevoie și trebuință bolnavilor, îngrijind pe toți cu umanitate“; o casă pentru un chirurg, o casă pentru un arhiereu străin; un turn – „Turnul Colței” – zidit între 1714 – 1715 la poarta de intrare a spitalului și a mănăstirii, împodobit cu picturi și stucaturi, dărâmat partial de cutremurul din 1808 și definitiv în 1888, care a servit drept „foișor de foc”, precum și hanul Mănăstirii Colțea. Pe parcurs s-au mai adăugat o legătorie de cărți și o tipografie domnească. Toate aceste construcții, făcute de spătar, erau înconjurate de o împrejmuire din zid și alcătuiau „Complexul de la Colțea”.
Pe parcursul timpului, în urma cutremurelor și incendiilor, dar și prin daniile făcute de boieri, spitalul a suferit modificări prin adăugarea altor construcții – bucătarie, laboratoare, saloane –, fapt care a dus la suplimentarea paturilor și a numărului de internări. Cerințele crescute în acordarea asistenței medicale și înființarea Școlii Naționale de Medicină în 1857, apoi a Facultății de Medicină din 1869, au necesitat noi amenajări, iar în 1877 o comisie a decis construirea unui nou local de clădire, ce s-a inaugurat la 20 noiembrie 1888 (cel existent de astăzi) și care, cu ocazia a 275 de ani de existență, a fost declarat „Monument național”.
Veniturile inițiale ale spitalului erau formate din banii și daniile făcute de spătar, din cele șase moșii închiriate Mănăstirii Colțea și din cotizațiile membrilor Societății „Fratietatea”, înființată de spătar la 1706, care a fost prima fundație din Țara Românească, bazată pe ajutor mutual unde, fiecare „frate” (membru) dona un leu pe an pentru spital, tot timpul cât trăia, urmând a fi pomenit după moarte.
În afara daniilor făcute de spătar pe parcursul vremii, alți boieri au dăruit o serie de moșii, terenuri și case, spre ajutorul și întreținerea „boltnitei”. La început, averile Colței erau administrate de Epitropia de la Colțea, condusă de patru epitropi principali și patru epitropi secundari, aleși dintre „negustorii cei mai cinstiți” din București și din afară, după un regulament întocmit chiar de spătar „fără a se preschima nimic din cele scrise“, așa cum aprobase Samoil – Patriarhul Alexandriei, în 1715, și care a funcționat până în 1832.
La început, asistența medicală era asigurată de cadre care nu au fost identificate. Se pare că, în jurul anului 1716, un farmacist originar din Orăștie ar fi îndeplinit și funcția de doctor. Între timp, în spital, lucrează „dohtori“ străini sau autohtoni, care își făcuseră studiile în străinătate, alături de „gerahi“ sau „firigi”(chirurgi), proveniți din rândul bărbierilor care foloseau metode empirice de lucru. Primele cadre medicale apar la sfârșitul secolului XVIII și începutul secolului al XIX-lea, formate în străinătate și care lucrau de obicei la curțile domnești. În 1814, găsim la Colțea pe doctorii Constantin Darvari și Apostol Arsaky alături de alți „gerahi”, apoi de D. Wartiades, N.Gusi sau C.Marsille. În 1842, este numit la Colțea dr. Nicolae Kretzulescu unde înființează „Școala de mică chirugie” ce instruia pe „gerahi”. Școala are, însă, o durată scurtă, fiind mutată la Mihai-Vodă, apoi la Filantropia și readusă la Colțea în 1857 de Carol Davila, purtând numele de „Școală Națională de Medicină și Farmacie“. Aceasta s-a transformat apoi în Facultatea de Medicină și Farmacie (în 2 noiembrie 1869), Spitalul Colțea devenind prima bază de învățământ medical superior din țară, funcționând cu 24 saloane, unde se internau bolnavi pentru toate specialitățile. Se amenajau și se dezvoltau laboratoare de analize, un serviciu de radiologie (la scurt timp după descoperirea razelor Roentgen, s-a construit primul aparat cu raze X, tot la Colțea), un serviciu de prosectura și serviciile: dermatologie și sifiligrafie, ginecologie, urologie, stomatologie, O.R.L. etc., unde s-au format specialiști care au lucrat în toată țara.
Aici au luat naștere primele societăți științifice medicale și pentru roadele lui, acest spital poate fi considerat o „ALMA MATER“ a medicinii românești. În clinicile de la Colțea și-au desfășurat activitatea o serie de maeștri ai medicinii românești, intemeietori și continuători de școli medicale, care au format medici pentru toate specialitățile, multi dintre ei remarcându-se printr-o serie de prioritâți medicale, pe plan național și mondial.
Merită să amintim numele unora dintre cei mai de seama dintre pionieri, precum: D. Warthiade, Gheorghe Polizu, Alexandru Marcovici, Gheorghe Stoicescu, Ion Nanu-Muscel, Basil Theodorescu, Nicolae Kretzulescu, Constantin Dimitrescu-Severeanu, Thoma Ionescu, Gheorghe Assaky, Mihail Petrini-Galatz, Eugen Felix, Petre Herescu, Dimitrie Gerota, Amza Jianu, Gheoghe Litarczek, David Lempart, Bernath Lendway, Constantin Daniel, George Severeanu și mulți alții, precum și urmașii lor, care au contribuit la dezvoltarea medicinii românești și la recunoașterea ei în lumea medicală mondială.
Și ca un omagiu adus medicinei românești nu putem să nu enumerăm prestațiile medicale naționale de la Colțea, și anume: prima anestezie cu eter, cu mască și prima operație de cataractă sub anestezie cu eter în 1847, anestezia generală prin intubație, tehnici operatorii de craniotomie, sutura abdomenului în straturi anatomice (în 1873) etc. Un rol important l-a avut cu ocazia unor evenimente naturale, sociale și politice ale vremii. Marile incendii și cutremure din anii 1739, 1802, 1940, 1977 au produs victime care au fost tratate la Colțea, la fel și în timpul epidemiilor de variolă în 1815, ciuma dintre anii 1828 -1829 și apoi holera în 1831. Medicii de aici s-au mobilizat și au purces la vaccinarea populației Bucureștiului și au îngrijit pe cei bolnavi.
Pentru asistența medicală extraspitalicească, în cazuri de urgență și calamnitați, la 15 iulie 1876, din inițiativa lui Carol Davila și a altor medici, a luat ființă la Colțea „Societatea de Cruce Roșie” ale cărei acțiuni au început să se concretizeze începând cu anul următor – 1877 – în timpul Războiului de Independență în care Carol Davila a avut rol major în organizarea serviciului medical, pe câmpul de de luptă. Ca și el, Iacob Iacobovici a condus misiunea din Bulgaria în 1913, iar Constantin Angelescu a organizat o misiune umanitară în primul război mondial. Traian Nasta, Dumitru Turnescu și Iacob Felix au fost pe front (ultimul decedând). În timpul revoluțiilor din 1821 și 1848 spitalul Colțea a asigurat asistență răniților, iar în timpul revoluției din 1989 a fost un adevarat spital de linia I. Astăzi, Spitalul Colțea cunoaște o nouă etapă în dezvoltarea sa. Modern, cu aparatură performantă și medici bine pregătiți, ca și cei din alte centre medicale din lume, Spitalul Colțea duce mai departe nobila misiune social-medicală.
Autor: Daniela Dumitrescu
