Arbor invers, de Nichita Stănescu
Arbor invers, cu rădăcinile-n vânt,cu tălpile late ca frunza platanului,aproape plutind, abia atingândanotimpurile anului.Cu mâinile crestate ca frunza de stejar,cu trunchiul cu scorbură-adâncăîn care dorm urşii cu capul în jos, în zadarspre-un cer de pământ vrând s-ajungă. Mereu cu creirul gol, cu ideilerăsfirate ca pe-un deal pomii
O iederă să fii, de Nichita Stănescu
Mi-ar fi plăcut să fii mai bine-o plantă. O iederă să fii lângă obrazul meu, sunând, când reci curenții serii vin în pantă din cerul rezemat pe-un singur gând. Să-ți fi știut căldura, lângă coastă, de frunză tremurândă și lucind, să fie-un singur trunchi secunda noastră pe două ramuri luna sprijinind. Și foșnetul
