„La spartul târgului“
Prin expresia: la spartul târgului, caracterizăm, de obicei, situația în care ne putem afla la un moment dat.
Se știe în ce constă o asemenea situație: așteptat sau nu într-un loc oarecare, cineva sosește acolo tocmai când se încheie ceea ce a constituit motivul întâlnirii persoanelor respective. Atunci se obișnuiește a se spune: „Am venit (sau a venit) la spartul târgului!…“
De ce „la spartul târgului“? Fiindcă „spartul târgului“ reprezintă ideea încheierii unor socoteli: oamenii fie au vândut, fie că au cumpărat ceea ce, îndeobște, se aduce la târg (vite, mai ales) nu mai au pentru ce rămâne locului, fiecare urmând a merge la treaba lui. Cine-ce să mai cumpere sau să vândă, într-un astfel de moment, când socotelile din târg s-au încheiat?
Observând starea de neinvidiat a celui sosit când târgul se sparge, omul din popor a putut s-o asemuiască și cu alte împrejurări în care cineva se poate afla.
Expresia la spartul târgului a căpătat, în felul acesta, în felul acesta, o mai mare răspândire, ajungând să fie folosită mai ales în situații ca aceea la care se referă și pasajul următor, desprins din textul romanului Zilele vieții tale de Ion Pas: „Îi era ciudă că nu și-a ținut gura și că în felul acesta a putut Baciu să-l lucreze tocmai „la spartul târgului“.
Extras din „Carte despre limba românească”, de N. Mihăescu, EDP, 1972
