Marina Stirbey – „Prințesa aviației românești”
Supranumită „Prințesa aviației românești” pentru numeroasele ei reușite din domeniul zborului, Marina Stirbey a fost o personalitate marcantă a epocii sale.
Născută în 1912 la Viena, ca fiică a politicianului George Stirbey, tânăra a fost de mică pasionată de zbor. Ea a reușit să intre cu greu la o școală de aviație după ce a aplicat la mai multe astfel de instituții care o respinseseră din cauza genului său, pe care nu îl considerau potrivit acestui tip de activitate. În 1935, Marina a obținut brevetul de pilotaj, moment în care și-a comandat un avion pe care l-a numit Icar, după eroul legendelor Olimpului.
Marina Stirbey a fost prima femeie din România care a pilotat avionul până la Stockholm și apoi până la Helsinki, unde, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, femeile au înființat Societatea Femeilor Aviatoare din Finlanda și zburau în tranșee pentru a îngriji răniții.
Inspirată de ideea tinerelor finlandeze, Stirbey a pus bazele organizației românești Escadrila Albă, care se afla sub egida Crucii Roșii. Din această organizație făceau parte cunoscute femei pilot din România, precum Victoria Pokol, Nadia Russo, Virginia Duțescu și Mariana Drăgescu, ultima dezvăluind, într-un interviu din 1993 pentru postul Radio România, că „Escadrila Sanitară făcea transporturi de răniți foarte grav. Aterizam pe terenuri cu totul improvizate, pe lângă șanțuri anticar, pe lângă cazemate, de unde ni se aduceau răniții pe care-i îmbarcam și-i aduceam în spatele frontului, la primul spital de campanie“.
În 1942, Stirbey s-a căsătorit cu Constantin Basarab Brâncoveanu, însă fericirea lor urma să fie de scurtă durată: în 1947, soțul Marinei a fost arestat, iar bunurile familiei au fost confiscate.
În 1964, cu ajutorul Marthei Bibescu, eroina a plecat în Franța, unde s-a și stabilit. Ea a murit în 2001, după ce a apucat să mai ajungă în România de după comunism.
Autor: Emilia Mocanu
