Mila 23

Un tânăr medic descoperă magia Deltei Dunării, dincolo de griul comunist

La Editura Nemira a apărut în 2019 cartea Mila 23, semnată de Dan Ivan (n. 1958). Din prezentarea editorului aflăm că autorul a absolvit Liceul „Sfântul Sava” din București și a urmat cursurile Facultății de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, pe care le-a încheiat în 1984. A profesat ca medic timp de opt ani, apoi a lucrat în domeniul farmaceutic. Din 2016, s-a stabilit în Carintia, Austria.

Romanul Mila 23 reprezintă debutul său în proză, în care scrie despre perioada primilor ani ca medic, în perioda comunistă, fiind repartizat inițial la Spitalul Județean Tulcea, apoi la Mila 23 („Un sat idilic, satul lui Patzaichin, Mila 23”).

 

---

„În Mila 23, Dan Ivan își revarsă tolba plină de povești deopotrivă fermecătoare și sfâșietoare și ne face cunoștință cu cele mai incredibile personaje. Într-o vreme în care griul domină realitatea cotidiană, în care sărăcia lucie și condițiile precare de trai sunt la ordinea zilei, el ne arată cum ne putem salva prin umor, prin bunătate, prin solidaritate sau prin luptele purtate individual.” (Prezentarea editorului.)

„Ca un bisturiu înfipt într-un abces, din care țâșnește puroi, sânge, viață… așa este această carte. Mila 23 a lui Dan Ivan este una dintre puținele cărți autentic realiste despre socialism din literatura română. Cu ceva în plus. Neîntinată de teze și lecții moralizatoare, ea sfâșie realitatea pentru a scoate la iveală ce se ascunde în măruntaiele ei. Și iată că în adâncul iadului descoperi cu stupoare un tărâm magic, în care oamenii trăiesc și mor după alte legi. Un Macondo ceaușist.“ (Adrian Pătrușcă)

Extrase din carte

„Ideea de a tăia canale prin România nu a avut-o doar Stalin, Dej și Ceaușescu. Primul a fost Carol I, după cum îi zice și numele. Desigur, ceilalți trei aveau altă motivație când au hotărât traseul și modul de selecție al lucrătorilor. Carol a fost cel care a ales brațul Sulina și a decis scurtarea șenalului către Marea cea Mare. Așa s-au pornit lucrările de la marele M, între mila 18 și mila 8 de azi. Canalul avea în centrul M-ului localitatea Carmen Sylva, Crișanul de azi, iar în vârful uneia dintre bucle, ca să nu zic țâțe, satul Mila 23.”

„Clădirea dispensarului fusese demult o micuță cherhana și aparținuse unui grec pripășit cine știe cum prin părțile astea. În spate era curtea aprozarului, iar lateral, un drumeag prăfuit și Dunărea. În față, drumeagul se lățea lăsând pe stânga un mic golf, locul de unde aveam să pornesc în multe expediții marinărești. Din aceeași clădire făcea parte și poșta, cu două încăperi amărâte lipite de dromitorul dispensarului. Nea Petrică, poștaștul, nu mai ieșea să mă cheme, ci bătea cu pumnul în zid:

– Domnu doctor, la telefon! Vă caută Bucureștiul!

Poșta avea singurul telefon din sat. Ca să vorbesc cu tatăl meu, legătura se făcea cu centrala din Crișan, apoi cu cea din Tulcea, apoi cea din București și, în sfârșit, numărul dorit. Asta după cincisprezece-douăzeci de minute de așteptare. Ce să vorbești din încăperea de patru metri pe patru, din spatele unei tejghele la care mai așteptau înghesuiți opt-nouă oameni? Era ceva ca în filmele italienești ale anilor ’50:

– Liniște, că vorbește domnu’ doctor!

Toată lumea din încăpere încremenea amuțită cu ochii la mine.

– Alo, bună, tată!

– Bună, ce faci? Totul e în regulă? Cum o duci?

– Totul e în regulă, mulțumesc.

– Ai tot ce îți trebuie?

– Tot, tot!

Când închideam, oamenii își reluau larma obișnuită.”

 

Autor: Veronica Ștefan