Sonet CLXVIII de Vasile Voiculescu
Ne bate primavara în inimi! Să-i deschidem:
Lapislazulii lumii sunt toți în ochii tăi,
Cât negurile vieții putem sa le desfidem,
Alt soare să aprindem pe vechile ei căi
E mâna ta in aer? Sau prima rândunică?
E tremur lung de pleoapă? Ori gingaș flutur viu?
Bob roșu de măceașă mi-ntinde gura-ți mică,
Trunchi zvelt de măr cu roade e trupul tău mlădiu
Și înteleg prin tine acum intreaga fire.
Mă-apuc cu rânduiala din asprul univers,
Typhonul ce sfărâmă corăbii în neștire,
Picioru-ți scump ce calca o biată gâză-n mers,
Zăpezi și flori și fructe în drum ți se aștern,
Pe rând, supuse toate la ritmul tău etern!


