Interviu cu Roxana Ariadna Spanu
Delta Dunarii, Mila 23, canale si canaluse, stuf, nuferi albi si galbeni, pasari care par ca vin din alta lume, rasarituri si apusuri de soare care iti raman pe retina si in suflet.
Despre toate acestea ne povesteste Roxana Ariadna Spanu, o tanara de 33 de ani, care stie atat de multe incat ai impresia ca Delta Dunarii a devenit pentru ea a doua casa. Ochii ii stralucesc, raspunde cu rabdare la fiecare intrebare si respira prin toti porii meseria pe care o are – aceea de ghid in Delta Dunarii in timpul verii, dar si ghid in Transilvania si instructor de schi in sezonul rece.
Este ghid de cinci ani, a fost arhitect-sef intr-o primarie din judetul Giurgiu, s-a manifestat si ca antreprenor la un moment dat, infiintand o firma care avea ca obiect de activitate designul de obiect si amenajarile interioare. Este absolventa a Facultatii de Constructii din Bucuresti, sectia de Urbanism, a urmat un Master de Urbanism la Facultatea de Arhitectura si Masterul de Antropologie de la Universitatea Bucuresti.
Veronica Stefan, Promenada Culturala: Cum s-a nascut dragostea ta pentru meseria de ghid?
Roxana Spanu: Sunt nascuta in Bucuresti, dar de cand eram copil, ai mei m-au tot plimbat in cius (n.r.: pe umeri), mergeam prin sate, erau mari iubitori de traditii; bunica mea, basarabeanca, imi tot povestea despre ii si tot ce coseau si teseau femeile in sat, insa nu eram foarte interesata atunci; am realizat ulterior ca informatiile se inregistrasera oricum si mi-au fost de folos. In adolescenta mergeam in excursii pe munte, cu rucsacul in spate, si cred ca atunci a prins contur ideea ca mi-ar placea sa devin ghid la un moment dat.
V.S.: Cum ai devenit ghid montan?
Roxana Spanu: Muntele fiind prima mea dragoste, ideea de a fi mai aproape de munti m-a si atras spre Brasov, unde m-am mutat in urma cu sapte ani, lasand Bucurestiul in spate. La inceput nu m-am gandit ca voi incepe sa strabat muntii cu grupuri de turisti, ci mi-am spus sa voi face asta pentru mine, dar mi s-a oferit sansa de a fi ghid si mi-am dorit sa incerc.
Ca ghid montan am mers pe munte si cu o singura persoana, si cu un grup de cincisprezece persoane, si cu copii, si cu persoane de varsta a treia.
V.S.: Tu le propui turistilor traseul?
Roxana Spanu: Daca solicitarile vin de la agentii, traseele sunt propuse de acestea. Daca primesc chiar eu solicitari, discut cu turistii si agream un traseu personalizat.
V.S.: Cum se manifesta oamenii pe munte?
Roxana Spanu: O, diferit! Cei mai multi sunt turisti straini, iar acestia vin pregatiti, stiu la ce sa se astepte, nu se plang, nu se entuziasmeaza mai mult decat ar trebui, sunt echilibrati si lucrez usor cu ei. Le spun dinainte ce se va intampla, sunt echipati coresponzator, le place ce gasesc aici si ma bucur ca au o educatie turistica.
V.S.: Cum trebuie sa se echipeze un turist pentru un traseu montan?
Roxana Spanu: In primul rand, muntele nu e o jucarie, chiar daca unora le pare astfel; uneori surprizele pe munte sunt foarte mari si trebuie sa fii pregatit pentru ele: de la viituri la ploi, grindina sau trasnete. Echipamentul adecvat e esential: sa ai bocanci, sa nu iti faca rani; imbracaminte impermeabila; bluza de corp din materiale speciale, care sunt usoare si se usuca repede; sosete adecvate sezonului; o geaca. Ar trebui sa aiba o trusa de prim-ajutor, dar tinand cont si de nevoile speciale ale fiecarei persoane. O persoana poate avea o anumita alergie sau o afectiune cu o medicatie specifica, plasturi, apa oxigenata, fasa, antiinflamatoare, antihistaminice, medicamente pentru afectiunile stomacului, spray anti tantari si capuse, crema de protectie solara, ochelari de soare polarizati, o esarfa, un fes, bete de tracking mai ales pentru coborare, o lanterna si baterii de schimb, o baterie externa pentru telefon, harti, GPS, batoane proteice, fructe uscate, sandvisuri, apa.
V.S.: In Delta cum ai ajuns sa fii ghid?
Roxana Spanu: Varul meu prin alianta mi-a lansat iarna trecuta o propunere, la o sueta, si mi-am spus ca ar fi interesant sa invat despre Delta si sa ajung sa o cunosc bine la finalul sezonului. N-am plecat singura, am luat cu mine inca doua prietene, fiind acum un trio formidabil in Delta – fetele de la Brasov!
V.S. Cum te-ai pregatit pentru Delta?
Roxana Spanu: Am citit foarte mult, lectura e baza, munca de ghid presupune o invatare continua. Daca ai vreo indoiala referitoare la un subiect, te interesezi pana gasesti raspunsul pentru ca intrebarile turistilor apar uneori din zone la care nu te astepti: unii te intreaba despre comunism, altii intreaba despre rromi; unii vor sa stie ce reprezinta un obiect pe care nu il cunosc si la ce se folosea, altii despre pasari, lipoveni, Padurea Letea, obiceiuri locale, biserici si exemplele pot continua.
V.S.: Cand ai inceput sezonul in Delta?
Roxana Spanu: Pe 15 aprilie 2018. As putea spune ca m-am dat jos de pe schiuri si m-am urcat in barca! Am avut o perioada de pregatire, am facut cunostinta cu locuri si oameni, intrebari peste intrebari, notite, totul a fost intens si coplesitor.
V.S.: Cum e Delta?
Roxana Spanu: Salbatica si surprinzatoare, nu se lasa usor imblanzita. Desi sunt de trei luni aici, nu pot sa spun ca am invatat canalele. Colegii care conduc barca sunt localnici, si crescand aici stiu toate canalele, si canalusele, si plaurii (n.r.: vegetatie acvatica, compacta, in care predomina stuful); eu cateodata zic ca n-am mai fost intr-o anumita zona, iar ei imi spun: ba da, ai mai fost! Nu e ca la munte, aici peisajul se schimba mereu, plaurii se plimba, se muta dintr-o parte in alta a canalului si deja pare a fi un alt loc. E foarte salbatica!
„Pasarile sunt atractia principala a Deltei, eu am avut norocul sa ajung aici la inceputul sezonului, momentul in care pasarile se intorceau, isi faceau cuiburi, am vazut practic toate stadiile si mi-a fost mai usor sa le invat. Am vazut familii intregi de pasari, e incredibil de frumos, mi-ar placea sa petrec mai mult timp facand doar asta: sa studiez pasarile si sa incep sa le fotografiez cu un aparat profesional.”
V.S.: Ai o pasare preferata?
Roxana Spanu: Cel mai mult imi plac chirele, chiar daca nu sunt spectaculoase ca aspect, dar ele imi plac prin comportamentul lor: sunt multe, galagioase si gonesc orice pradator din jurul lor, au personalitate, isi fac cuiburile in mijlocul lacului si stiu sa se protejeze.
V.S.: Ce i-ai spune despre Delta unui om care nu a fost niciodata aici?
Roxana Spanu: In primul rand l-as invita sa se rupa de realitatea in care traieste si sa inteleaga ca aici e ceva cu totul nou. De la faptul ca aici nu vezi masini, ca totul se petrece in barca si prin intermediul ei, accesul dintr-o zona in alta se face doar cu barca, oamenii de aici sunt diferiti fata de ce gasesti in marile orase – prin comportamente, modul de trai, totul e simplu, majoritatea sunt pescari, lipoveni, multi dintre ei nici n-au parasit Delta, cel mult au mers pana la Sulina sau la Chilia, foarte putini au ajuns la Tulcea, au vazut doar peste, doar apa toata viata lor, doar salbaticie si pasari.
Aici, din fericire, e un turism in forma incipienta, agroturism, si ar fi bine sa ramana asa, pentru a conserva ce avem.
„Le-as spune sa se pregateasca pentru o liniste suprema timp de cateva zile: auzi doar broaste noaptea, ziua se aud pasarile, pescarii si motoarele barcilor. S-ar putea sa nu aiba semnal la telefon, mai cade si curentul, e un trai simplu, te poti obisnui daca il iei ca atare.”
Mi-e si frica acum sa merg intr-un oras pentru ca imi va lipsi ce e aici – linistea. La tot pasul sunt locuri noi, frumoase si interesante: fie ca esti pasionat de antropologie, de biologie, de natura sau vrei sa vezi marea altfel decat intr-o statiune, aici e locul potrivit. Vrei sa te rupi putin de realitatea in care traiesti? Aici e locul potrivit. Orice e departe aici, trebuie sa mergi cu barca oriunde!
V.S.: Ce poti vizita in Delta, ce atractii turistice sunt?
Roxana Spanu: Depinde ce te intereseaza. Daca vrei sa vezi pasari, poti vedea cuiburi de pasari, sunt zone unde cuibaresc anumite pasari. Sunt 5-6 specii de pasari care traiesc in acelasi copac, si vezi pui, si vezi cum se hranesc, vezi comportamente si esti fascinat, te uiti la ele cu orele si nu iti vine sa pleci pentru ca vezi ceva diferit.
Poti vedea caii de la Letea care au o poveste foarte intereseanta si frumoasa, ei zburdand liberi printr-o padure doar a lor. Poti vedea si vacile de la Letea pe care nimeni nu le ia acasa, si ele pasc liber pe camp, mai e cate una sacrificata in timpul iernii atunci cand oamenii nu au suficient peste pentru ca Dunarea e inghetata.
Din punct de vedere culinar e o explozie de gusturi, e un mix cultural, oamenii nu sunt doar romani, ci si lipoveni, si haholi, greci si turci, gasesti mancaruri extraordinar de bune, fiecare are stilul lui invatat de la bunica, preparatele cu peste si cu branza sunt senzationale!
In zona de natura, salbaticia asta fascineaza, sunt sute de canale care nici macar nu exista pe harti, unele au si nume rusesti, inca nu am reusit sa le retin.
Apoi, obiectivele clasice, dar nu usor de ajuns la ele, cum ar fi orasul Sulina, Sfantul Gheorghe – un sat de pescari foarte frumos, satul Letea este preferatul meu pentru ca l-am vazut ca pe un „living museum”, e foarte frumos conservat, oamenii traiesc ca acum 200-300 de ani, doar ca au curent electric. Nevoile lor sunt aceleasi – pescuitul si trecerea peste iarna, iernile fiind aici foarte dificile din cauza crivatului, un vant foarte rece care vine dinspre Rusia.
De exemplu, pentru a ajunge la Padurea Letea, exista niste masini pe care localnicii le-au facut, se calatoreste in stil safari, altfel ar fi un drum de mers pe jos de trei ore si jumatate.
Desi viata localnicilor este simpla, traiul e destul de scump: au nevoie sa aduca lemne, transportul costa foarte mult, a inchiria sau a detine o barca implica costuri mari.
Se mai poate merge cu caiacul, stand up paddle-ul, canoele, se organizeaza excursii in anumite zone, cu campare si mancat la pescari, se poate practica pescuitul.
V.S.: Cateva detalii despre cetatile din zona?
Roxana Spanu: In Dobrogea sunt aproximativ 25 de cetati, multe dintre ele nefiind trecute in ghidurile turistice. Din pacate multe au fost distruse, localnicii au luat pietrele si le-au folosit ca fundatie pentru gardurile curtilor, sunt niste garduri pe care le vedem doar aici.
De curand am descoperit intr-un sat de langa Tulcea un cimitir turcesc in care pietrele de mormant nu sunt ca cele rotunjite, din cimitirele turcesti actuale, ci sunt pur si simplu niste pietre asezate intr-o anumita ordine, infipte cu partea ascutita in jos. Acest cimtir cu o vechime de cateva sute de ani nu apare in niciun ghid turistic.
Cetatea Histria avea foarte multe dotari, aveau doua bai romane, bazilici si inca nu sunt toate scoase la lumina.
Cele doua cetati pe care le-am vizitat cu voi (n.r.: Cetatea Enisala si Cetatea Argamum), in urma cu doua mii de ani aveau iesire la Marea Neagra, lacul Razim era un golf la Marea Neagra, iar Cetatea Enisala e considerata o cetate medievala, desi se pare ca la baza cetatii au fost descoperite niste morminte si o asezare neolitica, deci e mult mai veche decat cetatea care se viziteaza acum. Ea proteja teritoriul Dobrogei de invadatorii care veneau pe mare, fiind situata intre doua lacuri ce aveau intre ele o mlastina (acum fiind construit un pod), dar era o zona mlastinoasa, fiind asezata acolo strategic – pe langa faptul ca era pe cel mai inalt deal din zona, un deal stancos, cu acces doar dintr-o parte, veghea foarte bine cele doua lacuri care faceau parte din Marea Neagra la momentul respectiv si turnurile de aparare erau indreptate catre zona cea mai accesibila pentru ca restul era protejata natural prin pietre si stanci.
Cetatea Argamum are si ea o pozitie strategica pentru ca e pozitionata pe cel mai inalt cap din tara, capul Dolosman, care are aprox. 15-20 de metri inaltime. Acolo a fost Marea Neagra, acum e Lacul Razim, si, in momentul in care marea prin valurile ei a inchis acest golf la Gura Portitei, s-a transformat intr-un lac de apa dulce, pierzandu-si rolul strategic de aparare fata de invadatorii care veneau pe mare; oricum acestia ramaneau innisipati la Gura Portitei si nu mai ajungeau pe Razim. A fost o perioada prospera timp de cateva sute de ani pentru grecii si romanii care au trait la Cetatea Orgame sau Argamum. Ceea ce s-a adunat din situl respectiv se afla la Muzeul National de Istorie din Bucuresti si la Muzeul de Arheologie din Constanta si se vede clar diferenta dintre greci si romani.
Cetatea Histria are o istorie asemanatoare cu Argamum, din aceeasi perioada istorica, cam cu sapte secole inainte de Hristos, a fost infiintata tot de greci, dar ea fiind mai mare. Grecii s-au bucurat de avantajul de a avea foarte mult pamant arabil in zona, se ocupau cu transportul catre Grecia a granelor pe care le cultivau. Din acest motiv se si traia bine in Histria, erau bogati, aveau bai, ulterior si romanii care au venit aveau doua bai romane. In niciun alt ansamblu din tara nu exista doua bai romane in acelasi loc, a fost unul dintre cele mai vechi si prospere orase de pe teritoriul tarii noastre.
„Padurea Letea – caii de acolo au devenit un simbol al locului, dar speciala este si padurea, cum a crescut ea pe niste dune de nisip. Acolo, in urma cu doua mii de ani, era Marea Neagra. Se pastreaza si astazi aceste zone cu dune de nisip, fiind spectaculos sa le gasesti in mijlocul padurii.”
Delta Dunarii creste in fiecare an cam cu un metru si jumatate, si poate ca ar fi crescut in continuare daca nu s-ar fi construit un dig la Sulina care sa protejeze aluviunile care veneau pe Dunare si amestecul de apa sarata cu apa dulce; ar fi crescut in alta directie, cursul a fost schimbat putin. La Letea, cum spuneam, acum 2000 de ani era marea si prin valuri s-a creat acele dune de nisip, cele mai inalte ajungand la 12,5 metri. Asemanatoare cu Letea sunt si dunele de la Caraorman, doar ca de nivel mai mic, Letea fiind totusi cea mai mare rezervatie. Asta e interesant: cum a crescut acolo stejarul, un copac pretentios, care are nevoie de un anumit tip de sol, si s-a adaptat crescand in nisip – de la niste radacini pivotante la niste radacini radiale, care au crescut pe orizontala, asta pentru ca daca sapi cam un metru si jumatate in nisipul de la Letea vei da de apa sarata si bineinteles ca stejarului nu ii place apa sarata! Asa ca s-a intins pe orizontala cat a putut el de mult, sa adune toata apa dulce din ploaie si din inundatiile care au loc in fiecare an acolo in timpul primaverii si al toamnei.
Tot la Letea traiesc cinci specii de orhidee endemice si se pot vedea pana la jumatatea lunii mai, dar sunt accesibile mai ales specialistilor. Sa nu uitam ca Padurea Letea fiind rezervatie, turistii au acces doar la doua trasee.
Sunt si doua tipuri de liane, cea mai frumoasa fiind cea greceasca, planta sinucigasa, traieste ca un parazit pe alti copaci, sufocandu-i si in momentul in care copacul a murit si nu ii mai ofera stabilitate, ea se sufoca pe sine cand coboara pe pamant sa isi gaseasca alta gazda.
De mentionat si ca in Padurea Letea traiesc aproximativ 3.000 de cai, care in timpul iernii se hranesc cu scoarta de copac.
„Sulina, orasul porto franco de la malul marii, a fost extraordinar de frumos. Daca faci un exercitiu de imaginatie, ii surprinzi maretia de altadata: era un oras prosper, cu lume buna, cu intelectuali; spre deosebire de alte localitati din Delta Dunarii acolo nu erau pescari, erau navigatori si oameni de vaza, printi si printese, oameni care veneau din toata lumea.”
Din pacate, cursul istoriei a afectat foarte mult acest oras: foamete, inundatii, ierni grele, epidemii, bombardamente. A avut un teatru, cinematograf, hoteluri, pravalii, iar in Sulina se vorbeau 27de limbi, limba franceza fiind limba oficiala.
V.S.: O picanterie legata de Delta?
Roxana Spanu: E un lucru haios cu care m-au intampinat toti colegii mei: daca bei apa din Dunare, te muti si te casatoresti aici! Si de fiecare data ma intreaba: „Ai baut apa din Dunare?”, iar eu le raspund: „Poate in ciorbele de peste pe care le-am mancat” (pentru ca pe vremuri ciorbele de aici se faceau cu apa din Dunare si se spunea ca daca nu vedeai trei degete de mal pe fundul vasului, nu era buna ciorba).
V.S.: Ce ai invatat din acesti ani de cand esti ghid?
Roxana Spanu: Sa am rabdare, mi-am dat seama ca nu primeaza nevoile mele, ci ale turistilor mei. Am invatat sa ma adaptez, sunt situatii in care trebuie sa gasesti o solutie in cinci minute, nu intr-o jumatate de ora. Am invatat sa comunic cu oamenii, e mereu un schimb de informatii, adun experiente de fiecare data.
„Mi-am facut foarte multi prieteni, iar la finalul unei zile in care vad ca oamenii sunt obositi, dar multumiti, atunci am si eu o satisfactie mare, asta ma bucura cel mai mult si pot sa continui.”
V.S.: Cum arata Romania ta?
Roxana Spanu: Romania pe care o prezint ca ghid vreau sa cred ca este Romania reala, ca este de fapt ce ne reprezinta pe noi: avem niste locuri extraordinar de frumoase, strainii platesc o multime de bani ca sa vina sa vada tarisoara asta pe care noi o desconsideram, are, desigur, si partile ei slabe, dar care cred ca ne-au ajutat sa fim aici unde suntem.
„Eu chiar cred in Romania si in romani, in cei care nu pleaca si aleg sa faca ceva aici: din putinul pe care il au fac ceva de calitate, care ramane, si pe care il pot prezenta mai departe altora.”
Cred ca avem o mare sansa, cred ca am putea trai foarte bine din turismul acesta. Avem agroturismul si ecoturismul pe care il putem practica fara limita, nimeni nu ne impune nicio limita, sunt atatea locuri de descoperit in tara asta si din pacate se promoveaza doar locuri care sunt deja cunoscute.
Chiar cred ca avem niste locuri absolut superbe, sunt tezaure vii care merita sa fie descoperite si apreciate.
V.S.: Cum te pot gasi oamenii?
Roxana Spanu: Iarna sunt la schi in Poiana Brasov, iar vara in balta, adica in Delta.
Instagram: Zana Zorilor (zana_zorilor)
www.descoperadeltadunarii.ro
Mobil: 0724.484.889
Interviu de Veronica Stefan
