Interviu cu Cosmina Nicolescu
Un univers întreg mi s-a revelat odată cu documentarea pentru interviul Fandacsia, un brand de pălării pe care îl admir de mai mulți ani. Ce este o pălărie și ce se schimbă la tine atunci când o porți? M-am gândit adesea că o pălărie nu te lasă indiferent atunci când o privești, dar mai ales atunci când ieși cu ea în lume. În consecință, am dorit să stau de vorbă cu Cosmina Nicolescu, creatoarea Fandacsia, care de 15 ani (împliniți în 2024) creează pălării în atelierul său din București.
De ce au apărut pălăriile? Arta rupestră din perioada neolitică îi înfățișează pe oameni cu capul înfășurat în pieile animalelor vânate, din nevoia de protecție împotriva intemperiilor. De-a lungul timpului, pălăria a semnificat puterea, apoi a predat ștafeta rafinamentului. Realizată din lână, fetru, bumbac, cânepă sau pai, decorate cu panglici, pene, dantelă sau broșe, pălăria continuă să ne fascineze și să ne individualizeze oriunde ne-am afla.
„De ce să te sperii de-o pălărie?”, au întrebat oamenii mari atunci când au privit primul desen al Micului prinț (faptul că intenția micuțului nu a fost să deseneze o pălărie face parte din continuarea istorisirii). Poate că unele pălării ne pot intimida însă ce povești se ascund sub borurile misterioase?
Veronica Ștefan, Promenada culturală: Prima amintire despre o pălărie?
Cosmina Nicolescu: E destul de simplu pentru că am primit o pălărie roșie cu voaletă atunci când aveam în jur de 5-6 ani, am purtat-o mult și eram foarte mândră de ea. Avea o voaletă roșie, ca pălăria, și mă simțeam de-a dreptul autentică cu ea pe cap.
Am purtat dintotdeauna pălării, îi datorez mamei mele această pasiune. Fotografiile mele de copil sunt cu o mulțime de pălării.
Când am împlinit 6 ani și am mers la școală, se purtau cele două pampoane distanțate, egale față de centru, ceea ce mama a perceput-o ca pe o frondă; așa că a propus un mare pampon central, și așa mi se și spunea – „pamponata”. Aveam ceva uriaș, ca o fandacsie înainte de nașterea Fandacsiei, cu care defilam. Mi-a plăcut foarte mult pentru că era în stil spaniol, aveam această pasiune de copil.
V.Ș.: Mama ta avea o pasiune sau chiar lucra în domeniu?
Cosmina Nicolescu: Nu, mama era ziaristă, jongla cu vorbele, le cumințea, era deosebit de talentată în acest dans al cuvintelor. Nu avea o pasiune pentru pălării, dar probabil că a știut că personajul care a apărut în viața ei este purtător de pălării.
V.Ș.: Și de atunci, de mică, după prima pălărie roșie, au mai apărut și altele?
Cosmina Nicolescu: Da, desigur, a fost o continuare firească. Sunt câteva etape din viață în care n-am purtat pălării, dar sunt etapele în care m-am retras în carapace. Deci, prin urmare, ăsta a fost motivul, dar în copilărie am purtat constant. Aveam în gimnaziu o altă pălărie, Fedora, și copiii mă strigau „franțuzoaica”, ceea ce îmi plăcea foarte mult, și apoi, când am intrat în liceu, am apărut cu o declarație pe cap, în clasa a IX-a, purtam o pălărie mov, care era încărcată cu tot felul de broșe, dar încărcată în sensul că era de câteva kilograme, în stil baroc, nimic minimalist.
V. Ș.: Cine o încărcase?
Cosmina Nicolescu: Eu, desigur! Și în clasa a X-a am făcut prima mea pălărie, moment în care am început să și vând.
V. Ș.: Așadar avem aici o istorie absolut consistentă și surprinzătoare. Un pic de context despre anii de studiu, de formare. Ai studii de specialitate?
Cosmina Nicolescu: Nu am studii de specialitate. În anii mei de formare am făcut Facultate de Regie – Film. Tata m-a întrebat dacă nu vreau să mă îndrept mai degrabă spre modă și i-am spus că nu îmi doresc.
De fapt, nu vreau să definesc niciun domeniu prin niște granițe, lucrurile sunt fluide și se întrepătrund; și creatorii din modă pe care îi respect creează filme, creează scenarii pentru costumele lor, pentru hainele care nu sunt doar haine. Nu sunt doar o modalitate de a te acoperi; sunt o modalitate de a te descoperi, de fapt.
V.Ș.: Ai folosit în munca ta studiile pe care le-ai făcut, dar n-ai profesat propriu-zis?
Cosmina Nicolescu: Am profesat 20 de ani în televiziune, ca regizor și producător.
V.Ș.: Dar în paralel a rămas această pasiune pentru pălării până s-a dezvoltat într-un business în urmă cu 15 ani?
Cosmina Nicolescu: Mult timp a rămas în sertar și făceam pălării-fandacsii doar pentru prietene. Am o prietenă care are foarte multe, la fiecare aniversare a primit câte una pentru că este prietena pentru care am făcut prima pălărie. N-am făcut-o pentru mine, am făcut-o pentru ea –prietena dobândită în liceu, care îmi este foarte apropiată, foarte dragă sufletului meu. Și atunci acest proiect a rămas cumva în sertar, iar când am împlinit o anumită vârstă, cum se întâmplă, recapitulăm ce am făcut, ce ne dorim, ce pasiuni avem. Am simțit atunci că bătăile din sertar sunt foarte puternice și că trebuie să scot în lume acel proiect. În ciuda faptului că, în general, ești sfătuit că nu poți face două lucruri deodată, m-am gândit că ori faci două lucruri deodată, ori nu o să se mai întâmple al doilea lucru. Și având această alternativă, am ales să fac două lucruri deodată.
V.Ș.: Au mers în paralel?
Cosmina Nicolescu: Au mers în paralel o perioadă, cât s-a putut. Și apoi am renunțat la munca în televiziune, nu a fost o renunțare ușoară și nu neapărat din cauza presiunii businessului care creștea, ci din cauza faptului că nu mă mai puteam exprima liber. Nu mai găseam o modalitate de a mă descoperi și de a furniza ceva valoros publicului.
V.Ș.: Pentru profani, cum se confecționează o pălărie? Care sunt regulile de bază?
Cosmina Nicolescu: În general, pălăriile se confecționează cu amor. Este un… „más amor, por favor”! Este ce se întâmplă între un material, mâinile omului și o formă. Materialul trebuie să ia acea formă. Există calapoade ca niște sculpturi, iar pe acele sculpturi, materialul se mulează cu puterea mâinilor omului. Cu determinare. Cu ajutorul unui pic de abur, căci materialele care au această calitate de a se mula sunt naturale. Dacă te gândești la calitățile sufletului de a se mula și vezi nașterea pălăriei ca pe o relație, este exact ca o întâlnire de dragoste între o formă și un material. Forma aceea nu este nici ea impasibilă, pentru că nu ies două pălării la fel, și nici materialul nu este perfect mulat pe forma aceea pentru că intervine ceea ce este omenesc. Orice mișcare este unică la fiecare pălărie; așa iau naștere majoritatea pălărilor.
V.Ș.: Câteva dintre materialele cu care lucrezi?
Cosmina Nicolescu: Lâna, pe care o ador, este minunată! Lâna este o modalitate foarte sustenabilă de a crește animale pentru că lâna se colectează și animalul are o viață lungă, dacă este bine îngrijit. Și în acest domeniu aș vrea să se audă mai multe voci care să spună că oile noastre sunt tunse și lâna este arsă, deoarece prețul curățării lânii este mai mare decât prețul pe care îl obține ciobanul pe lâna respectivă, ceea ce este nedrept. Din lână nu se pot obține doar materiale pentru pălării, asta ar fi o nișă prea mică, dar se pot face foarte multe alte lucruri, cum ar fi izolarea caselor. Lâna este un material excepțional din toate punctele de vedere.
Dacă s-ar îngriji oițele, lâna nu ar mai fi atât de scump de curățat. Dacă oile noastre nu ar mai avea scaieți, murdărie sau noroi prinse în lână, atunci prețul final nu ar fi atât de mare. Și dacă ar exista tot traseul prin care se curăță lâna, s-ar ajunge la profituri foarte bune, deoarece eu plătesc pentru o capelină o materie primă pentru o pălărie cam de cinci ori cât aș plăti pentru aceeași suprafață de piele. Prin urmare, mi se pare evident că din punct de vedere economic este mult mai sustenabil să ai grijă de animalul acela în loc să-l sacrifici.
V.Ș.: Și alte materiale?
Cosmina Nicolescu: Lucrez cu mândrie în atelier paiul de secară împletit manual în Transilvania. Într-o altă cultură în care sustenabilitatea era foarte importantă, animalele mâncau secara, dar paiul rămânea nefolosit, și așa au luat naștere pălăriile din pai. Pălăriile de pai se împlătesc peste tot în lume. Și în Italia există încă sate care împletesc din pai, împlătesc manual pălării. În Africa, de asemenea, iar în America de Sud sunt celebrele pălării de Panama care, de fapt, se fac în Ecuador, și de acolo luăm și noi materie primă.
V.Ș.: De ce Fandacsia?
Cosmina Nicolescu: Pentru că Caragiale este un băiat foarte bun, care a inspirat mulți epigoni. Eu sunt un epigon de-al lui Caragiale în materie de pălării; sunt foarte legată de lumea lui și înțeleg acest demers al meu ca o continuare a influenței lui literare, în mintea mea. Fandacsia este o îndrăgosteală care se urcă la cap; este o idee fixă până la următoarea idee fixă; este o nebunie temporară; este o achiziție în urma unor gânduri fulgerătoare. Este un cuvânt minunat!
V.Ș.: Și cum sunt purtătoarele de fandacsii?
Cosmina Nicolescu: Știu sigur că sunt cele mai frumoase purtătoare de gânduri deștepte.
V.Ș.: Ce te inspiră în realizarea pălăriilor? De unde îți tragi seva?
Cosmina Nicolescu: Întâlnirile cu oamenii, cel mai mult, pentru că ador să mă întâlnesc aici, în showroom, cu cea care va purta pălăria. Mă inspiră povestea ei, momentul în care va purta pălăria și ce vrea să transmită cu acea pălărie. Mă inspiră pur și simplu, sunt niște femei extraordinare, dar și domnii, care trec prin fața mea ca niște romane.
De asemenea, mă inspiră arta vizuală și clipele petrecute într-un muzeu unde timpul se oprește. Este un dar minunat pe care ți-l poate oferi o capodoperă, deoarece contoarul se oprește la zero și lumea stă în loc în momentul în care te întâlnești cu o capodoperă; și ea poate fi o pictură, un monument de arhitectură sau o bucată muzicală care te face să plângi. Lucrurile acestea sunt cele care reîncarcă rezervorul și în momentul în care reîncepe contoarul, simți o energie fabuloasă.
V.Ș.: Cât de greu sau de ușor este să accesorizezi o pălărie și ce spun accesorile despre acea pălărie?
Cosmina Nicolescu: Sunt un accent. Am citit dimineață despre introvertiții care au caracteristici extrovertite; cam așa este și cu pălăria – poate fi pălăria unui introvertit care are niște accente extrovertite, o pălărie cuminte care are câteva accente ce vorbesc despre anumite sclipiri sau anumite tresăriri înspre aventură. Sau, dimpotrivă, poate fi contrastul invers sau pot fi coerente între ele.
Pur și simplu, panglica poate fi la fel de cuminte ca pălăria sau poate fi la fel de îndrăzneață, timidă, aventuroasă, rușinoasă, încrezătoare ca pălăria, de fapt, ca persoana care poartă pălăria. Poate fi o pălărie cuminte cu o panglică obraznică.
V.Ș.: Am citit despre pălării și întrebarea următoare e inspirată de un aspect din lecturile mele. Pălăria a trecut de la necesitate la simbol al puterii și apoi al rafinamentului; a apărut din necesitate, prin acoperirea capului, cu funcție de protejare, de protecție. Pălăria, de fapt, un coif sau o bonetă, era purtată de sclavii din Grecia și Roma Antică, atunci când erau eliberați. Și acum sosește și întrebarea mea: pălăria este un atribut al libertății?
Cosmina Nicolescu: Este, cu siguranță, o modalitate (cum scrie la mine pe perete) foarte simplă de a transmite lucruri complicate. În toată istoria există o simbolistică legată de pălărie.
Da, a apărut ca o necesitate a acoperirii sau a protecției, dar, în același timp, cea mai veche pălărie expusă este un argument al puterii. Nu e chiar o coroană, este mai degrabă o căciulă de blană cu diverse simboluri, adică este o coroană mongolă. Pe de altă parte, cea mai frumoasă pălărie pe care o știu eu din toată istoria e în Grecia și a fost coroana purtată de Filip al II-lea, tatăl lui Alexandru cel Mare, care este o coroană făcută din aur, un filigran superb, care imită natura într-un mod fidel, izbitor și halucinant; sunt frunze și ghinde și mi se pare că este un simbol extraordinar al puterii, nu e o etalare de pietre prețioase și de aur brut, ci transmite și ideea de efemeritate a puterii.
Da, pălăria este un simbol al libertății (am spus că eu nu am purtat pălării în perioadele în care m-am retras în carapace). În momentul în care te simți liber, poți să adopți în exterior un semn care spune ceva despre tine, care te caracterizează.
Există în istorie mai multe perioade, există grupuri ce au purtat anumite simboluri deasupra capului care țineau de asumarea unor valori, așa cum există și perioade întunecate, în care, de exemplu, în timpul Inchiziției, cei care erau duși la ardere aveau un anume coif pus pe cap și care era asimilat cu ideea de condamnat (chiar și călăul avea o anumită acoperire a capului).
În toate religiile importante ale lumii există această acoperire a capului. Atunci când acoperirea este asociată cu o interdicție, atunci descoperirea devine o modalitate de a-ți exprima libertatea.
Libertatea se exprimă în foarte multe feluri și poți alege să o exprimi așa sau poți să taci și să o porți doar în interior. Vorbesc deseori despre pălăria invizibilă, vorbesc despre a ieși pe stradă și de a-ți purta pălăria invizibilă – cu mult curaj, cu tot ce ai adunat: pasiunile, micile slăbiciuni, marile vise, proiectele un pic ofilite, care nu au fost udate la timp; poartă-le pentru că se vor vedea chiar dacă este o pălărie invizibilă!
V.Ș.: Ce ai spus acum se potrivește cu o întrebare pe care o voiam să o formulez puțin mai târziu, adică să mai nuanțez un pic – pălăria ascunde sau dezvăluie?
Cosmina Nicolescu: Le poate face pe ambele, dar depinde și ce oglindă i se pune în față celui care poartă pălăria. Da, poate fi o pălărie care umbrește, care vrea să ascundă, dar în același timp ea își face funcția de a proteja pentru că atunci când pui un cerc deasupra, e o perioadă în care rămâi singur și te reevaluezi. Dacă cercul acela rămâne prea mult, ce e în interior, nemaiavând nimic din afară, moare.
Cercul acela însă poate semnala, poate fi o pălărie de seducție, poate arăta exact starea de spirit, cultura, mesajele asimilate. Gândește-te că dacă întâlnești la Londra un bărbat care are un melon asociat unui palton de tweed, vei înțelege instantaneu din ce cultură provine. Dacă îl întâlnești în București, uimirea va fi cu atât mai mare, dar și bucuria că lumile se ating și că nu sunt despărțite de cercuri invizibile.
Gândește-te că știi exact cum arată pălăria de matador, care nu este o pălărie a însingurării și nici a ascunderii, este pălăria victoriei, a siguranței de sine, așa cum arată această pălărie spaniolă pe care o poartă ei la sărbătoare. Gândește-te că o întâlnești pe străzile Bucureștiului, asociată cu o privire senină, și vei înțelege imediat ce vrea să transmită acea persoană, ce valori a ales, în ce crede. Am fost recent în Londra și am întâlnit la Muzeul Tate o doamnă care era îmbrăcată ca în secolul al XIX-lea, și era cât se poate de asiatică, era ca în secolul XIX european și se uita la picturi de secolul XVI; și mi s-a părut minunat acest amestec de valori din diverse culturi, pe care l-a expus public în acel moment, pentru că și ea era în acel moment o capodoperă de absorbit. Acel melanj între ce privea, cum era îmbrăcată, ce era, din ce cultură provenea, mi s-a părut o expresie a libertății supreme, că nu suntem închiși în cercurile noastre, că primim din afară, că suntem maleabili, permisibili, că ne hrănim cu lucruri care sunt valoroase și sunt de peste tot.
V.Ș.: Și era, de fapt, și o întâlnire a secolelor.
Cosmina Nicolescu: Da, era și o întâlnire a secolelor. Avea o pălărie de secol XIX pe cap, era superbă.
V.Ș.: În ce măsură doamnele tale, doamnele-fandacsii, te privesc sau vin către tine și în calitate de consilier de pălării? Adică un mic profil psihologic pe care l-ai putea face, evident, la cum prezinți lucrurile. În ce măsură îți cer îndrumări despre ce formă li se potrivește sau ce materiale să poarte? Dacă ajung în atelier, au această disponibilitate de a se lăsa ghidate?
Cosmina Nicolescu: Da, doamnele fac asta; și fac asta cu disponibilitate sufletească, își permit să ceară sfatul și să fie privite din exterior. Insist, ca în oglindă, când își pun o formă nouă pe care nu au mai întâlnit-o în imaginea lor și care poate fi foarte confuzantă, să-și acorde exact cele șase secunde, cât simți un sărut.
Dacă ai nevoie de șase secunde ca senzația de bucurie sau de plăcere să ajungă în creier, atunci ai nevoie măcar de șase secunde să te uiți la tine în oglindă și să-ți transmiți asta. Din punctul meu de vedere, îndemn femeile să se uite în oglindă ca și cum ar fi în fața unui sărut imaginar, cu toate vârstele din interior, cu femeile lor dinăuntru, cu copila de la 16, cu femeia de la 20 de ani și cu cea de la 40.
V.Ș.: Nu devine complicată această întâlnire?
Cosmina Nicolescu: Nu, devine cu mult mai caldă, mai sinceră și este o legătură după care tânjesc. Fac pălării pentru această întâlnire, fac pălării pentru acea privire din oglindă.
Când primesc mesaje că s-a simțit extraordinar cu pălăria, știu că s-a simțit extraordinar cu toate femeile pe care le-am văzut în oglindă, iar asta este cea mai mare bucurie.
V.Ș.: Există, ca la haine, forme și mărimi care ne avantajează?
Cosmina Nicolescu: Da, cu siguranță că există, dar, cum spuneam, cel mai mult contează rima cu interiorul. Există culori care ne avantajează, culori care ne atrag, culori care ne vorbesc. Există, desigur, și proporții, dar mai ales acea voce, acel dialog între tine și pălărie.
Nu am o soluție pe care o să o transmit acum și să fie aplicată acasă; cred că e mai complicat. Am observat că nu există regula că roșcatele trebuie neapărat să poarte culori reci, deoarece există o combinație de păr roșcat cu un anumit ten, cu o anumită culoare de ochi, cu o anumită culoare a buzelor. Și pentru că aspectele acestea sunt individuale, nu cred în reguli, exact cum sunt anumite mituri pe care vreau să le destram cu totul. De exemplu, mitul că o persoană minionă nu poate purta o pălărie cu boruri mari.
V.Ș.: Chiar așa: mituri despre pălării?
Cosmina Nicolescu: Am vorbit la un moment dat despre niște stereotipii asociate genului, care sunt evidente în țara noastră și care revin în discurs atunci când te întâlnești cu cineva și vorbești despre pălării. Sunt stereotipii de gen pe care am încercat să le elimin, mă rog, să lupt aici, pe baricada pălăriei.
V.Ș.: Un exemplu sau două?
Cosmina Nicolescu: Da, pot să le dau pe cele trei care mă macină: pălărie roșie, Scufița roșie, deci o persoană ingenuă care nu prea știe să aleagă și o să fie mâncată rapid de lup; o doamnă cu voaletă este văduva neagră – o persoană cu instabilitate emoțională, care cade în ispita seducției mult prea ușor, iar o persoană cu pălărie neagră este o vrăjitoare, adică aduce în viața ta toate energiile negative pe care le are o vrăjitoare. Așadar, de fiecare dată când o femeie își pune una dintre aceste variante pe cap, se gândește: voi fi judecată ca Scufița roșie, văduva neagră sau ca vrăjitoare?
V.Ș.: Deci de aici provine voaleta la mai multe modele ale tale.
Cosmina Nicolescu: Treziți-vă! Treziți-vă! Sunt foarte multe personaje în literatură, în subconștientul colectiv, iar acestea trei sunt niște corelații nedrepte cu o femeie care are atât de multe de spus și care poate purta trei pălării deodată: una roșie, una neagră, de vrăjitoare, și una cu o voaletă foarte seducătoare.
V.Ș.: De ce ne fascinează canotiera?
Cosmina Nicolescu: Canotiera fascinează pentru că este o pălărie bărbătească, cu o istorie fabuloasă. A fost inventată pentru sporturile englezești de vară, sporturile care implică o apariție elegantă, din respect față de tine, dar și față de ceilalți. Canotiera a trecut în garderoba feminină odată cu sufragetele care demonstrau pentru dreptul la vot. Pur și simplu era mai simplu și simbolic să ridice pălăria lui din cuier și să și-o pună pe cap, ca simbol al egalității, decât să fie alergate de poliție, cu pălăriile lor mari și cu pene.
V.Ș.: Interesant. Deci nu are legătură cu Italia?
Cosmina Nicolescu: Are legătură cu Italia pentru că englezii s-au inspirat din sudul Europei, pe care începuseră să-l viziteze cu religiozitate, ca un fel de Mecca al soarelui englezesc. Și da, este o formă, în Italia și Spania există această formă. Că tot am vorbit despre pălăria spaniolă, care e mult mai veche ca existență, versus boater, numele adevărat al canotierei. Are exact aceeași formă, dar era din alt material și s-au inspirat de acolo. Dar ei au inventat în Italia pălăria aceasta, are borurile mai mari, e o altă proporție.
V.Ș.: Pălăria este un moft sau o necesitate?
Cosmina Nicolescu: Aș spune că în zilele noastre călduroase, rog pe toată lumea să poarte pălărie pentru că 10% din temperatura corpului se pierde prin pielea capului și e bine să păstrăm toată hidratarea și să menținem umbra.
V.Ș.: Ai făcut o pledoarie pentru necesitate, dar pălăria este și un moft?
Cosmina Nicolescu: Este un mare moft, mai ales pălăria care are îndrăzneala să treacă dincolo de necesitate. Este un mare moft, ca toate lucrurile așa-zis inutile, care nu servesc supraviețuirii.
Îndrăznesc să spun că lucrurile care trec de necesitate sunt la marginea artei și a creației omului. Sunt design. Sunt tot atât de necesare vieții interioare a omului și a aspirației către frumusețe ca și ciorba. Pentru că și ciorba poate fi design, poate fi o expresie a creativității umane.
V.Ș.: Ce au adus în viața ta cei 15 ani de Fandacsia?
Cosmina Nicolescu: Sunt mai mulți de când fac pălării, așa cum am mărturisit și astăzi. Cei 15 ani pe care i-am sărbătorit (cei oficiali, de la Registrul Comerțului) au adus foarte multe întâlniri, foarte multe bucurii zilnice, mesaje despre care povestești, care sunt un fel de loc comun al celor care creează, mesaje care în felul acesta te validează. De fapt, nu știu dacă oferă neapărat doar validare, oferă mai exact certitudinea unei conexiuni, care nu a durat doar 20 de minute în atelier, ci este cumva în permanență.
Știu ce am încercat să transmit celor care au abordat o pălărie utilă, dar puțin mofturoasă la Fandacsia, că mă voi gândi la faptul că am pus mâinile mele acolo și că aștept să se gândească la mine și la protecția mâinilor mele acolo, dar și la gândurile mele bune, puse în panglica pălăriei de fiecare dată când o poartă.
Au adus și experiențe, au adus lucruri cu alți oameni, atelierul s-a mărit, a fluctuat, au fost mai mulți oameni, au fost mai puțini. Suntem de fiecare dată mai mulți, adică nu sunt doar eu, și lucrul acesta seamănă cu un concert de cameră – să fim cu toții pe același portativ. Au adus foarte multă împlinire.
V.Ș.: Dacă ar fi să alegi o singură lecție, nu știu dacă neapărat cea mai importantă, din acești 15 ani oficiali, care ar fi? Adică ce te-au învățat anii aceștia? Despre tine, despre lume, despre pălării, despre toate acestea la un loc.
Cosmina Nicolescu: M-au învățat să… e o întrebare grea.
M-au învățat să mă prezint în fața fiecărei întâlniri ca o pagină albă. Să îmi ofer mie și celui/celei din fața mea posibilitatea de a scrie pe pagina aceea albă. Încerc de fiecare dată să nu vin cu un palimpsest, ci cu o pagină albă.
V.Ș.: Așa cum afirma Jung, „A-ți schimba pălăria înseamnă a-ți schimba gândurile, ideile, a avea o altă viziune despre lume”. Ce gânduri ne provocă pălăriile Fandacsia?
Cosmina Nicolescu: Așa a spus Jung? Îl iubesc din ce în ce mai tare! Superb, minunat! Da, este foarte ușor să accesezi valorile unei pălării. Și prin valoare, spun că fiecare pălărie are o istorie, așa cum am vorbit despre canotieră. Atunci când porți canotiera, toate lucrurile acestea sunt acolo, cu tine, și e foarte ușor să le accesezi, chiar dacă nu știi exact povestea, dar în subconștient toate imaginile sunt legate. Cu siguranță că fiecare dintre noi a întrezărit la un moment dat imaginea unei femei moderne în epoca industrializării, dintre cele care erau pentru prima oară destul de bine plătite cât să-și câștige singure existența, care purta o cămașă lungă, albă, o canotieră pe cap și o fustă lungă, neagră. Erau primele femei care au lucrat. Cu siguranță că poți să-ți schimbi gândurile exact cum un actor este ajutat de costumul lui. Doamnelor care mărturisesc că nu au curaj să poarte o pălărie roșie le spun să nu-și facă probleme, deoarece curajul este în pălărie. Curajul este acolo, doar să pună curajul pe cap și lumea va spune: „Uite ce curaj are doamna aceasta să poarte o pălărie roșie! Eu n-aș avea.” Ei bine, nici doamna aceea nu a avut curaj de la început pentru că nu ne naștem cu resurse imense de curaj, dar putem să le împrumutăm de la o pălărie, de la o poveste, de la o carte pe care o citim. Și cărțile pot fi transformate în pălăriile pe care le purtăm. De exemplu, pălăria roz prăfuit din „Amantul” este o Fedora bărbătească care a fost purtată și decolorată de soare, dar cred că este o pălărie roz, care stă pe capul unei domnișoare aflate în culmea înfloririi. Nu este „la umbra fetelor în floare”, ea este una dintre acele flori; și poți purta acel personaj, care este undeva în interiorul tău, alături de alte personaje, poate ale literaturii române. Poate lângă o Mara sau lângă o Ana, un personaj care poate fi accesat printr-o pălărie. Da, îți poate schimba gândurile. O pălărie veselă te poate face în ziua aceea să dansezi un pic pe stradă.
V.Ș.: Sau Otilia din „Enigma Otiliei”, că ea era mai spre fandacsie.
Cosmina Nicolescu: Otilia sau nu, deoarece Călinescu a chinuit generația anterioară și a transformat-o în niște doamne decrepite, care poartă pălării mari din dorința neapărată de a avea dreptate că societatea cea nouă este mult mai bună și mai sănătoasă încât sunt atâtea descrieri demne de milă ale doamnelor cu pălării.
Da, poți să-ți porți în continuare pălăria demnă de milă sau poți să cumperi una nouă, care să aibă mai mult curaj.
V.Ș.: Da, ideea asta pe care ai spus-o mi se pare incredibilă. E intuitivă, dar e incredibilă. Purtând un anumit tip de pălărie, de fapt porți toate semnificațiile ei, toată istoria pe care o are.
Cosmina Nicolescu: Așa cum vorbeam despre pălăria spaniolă, despre melon sau despre cea de cowboy. Fedora este o pălărie (cea mai purtată acum) care derivă din pălăria de cowboy. Pălăria de cowboy era într-o perioadă foarte șmecheră, în perioada în care existau niște cowboys care făceau dreptate și care au fost preluați ca un idol de cei din perioada prohibiției – traficanți de alcool și care țineau foarte mult ca banii achiziționați să se reflecte în ținuta lor. Cu atitudinea asta împotriva legii și cu alura de libertate, au luat o pălărie care se asemăna cu cea de cowboy și au făcut acea adâncitură iconică. Și din acel context, din subcultură, ea s-a mutat în cultura mare și în cultura de masă pentru că a ajuns la Hollywood tocmai ca un accesoriu șmecher, un accesoriu de libertate, un accesoriu asimilat cu cei care nu urmează toate regulile. Și dacă porți Fedora, cea mai purtată pălărie, ai toate lucrurile acestea chiar dacă nu le știi. Le simți.
V.Ș.: Ai învățat pe cont propriu să confecționezi pălării sau ai avut un maestru la un moment dat?
Cosmina Nicolescu: Am învățat din multe erori, din foarte multe erori și foarte multe încrâncenări cu materialul.
V.Ș.: Ai folosit de câteva ori cuvântul curaj.
Cosmina Nicolescu: Da, curajul este o valoare pentru mine. El nu poate să existe fără frică, fără oglindirea ei. Dacă nu mi-aș da voie să simt frică, n-aș putea să ajung la curaj. Dacă nu aș ști cât de mult îmi e frică, nu aș ști de cât de mult curaj am nevoie.
V.Ș.: Deci ai învățat.
Cosmina Nicolescu: Da, am învățat pe cont propriu.
V.Ș.: Spui pe site, în prezentarea minimală pe care o faci brandului tău, că pălăria te îndepărtează de excesul de banalitate al lumii. Mi-a plăcut enorm formularea aceasta.
Cosmina Nicolescu: N-aș vrea să se simtă nicio judecată aici pentru că există o tendință absolut naturală de a te integra și se simte uneori la vârste foarte fragede. Sunt mulți tineri care se îmbracă la fel. Pe de altă parte, cel mai creativ loc, apropo de inspirație, mă conduce în fața unui liceu și mă uit la tinerii care ies de acolo. În afara energiei lor extraordinare, acești adolescenți care stau drepți pe mare, vorba lui Nichita (n.r.: poetul Nichita Stănescu), care pot merge drept pe apă imediat, există și o explozie de creativitate.
Și lucrurile acestea e normal să meargă în echilibru. Există uniforme pe care le adoptăm, asta este foarte clar. Există matrițe în care ne înghesuim, matrițele din tinerețe care sunt destul de rigide pentru că tocmai ai ieșit din două presiuni – societate și părinți. După aceea, poate când ne armonizăm cu ce e autentic în noi, reușim să ne găsim mai multe voci personale. Când se acumulează mai multe lecturi, mai multe întâlniri, mai multe momente, atunci nu te mai lași îngrădit în acea matriță și poți să fii mult mai personal. Nu cred că doar prin pălării pot exprima asta, nu cred că doar prin veșmânt. Dar, în același timp, cred că este un domeniu foarte cenzurat, acesta al apariției în public și al felul în care te prezinți; și simt asta în momentul în care merg într-un oraș un pic mai lipsit de matrițe, cum ar fi Londra, unde modalitatea personală de a te exprima este minunată, covârșitoare, și îți dă acest sentiment de toleranță incredibilă, în care poți să crești.
V.Ș.: O concluzie foarte simplă: de ce să purtăm pălării?
Cosmina Nicolescu: O să fiu excesivă și am să spun că necesarul vieții, supraviețuirii, sincerității și instinctului de a rămâne viu este să te exprimi.
Alegi o pălărie sau alegi să scrii poezii? Este propria alegere, dar poți să porți o pălărie ca și cum ai scrie o poezie. Am făcut și rimă; am scris o pălărie.
*****
Căteva expresii:
A avea casa sub pălărie – a fi foarte sărac
A lovi (ori a plesni) pe cineva în pălărie sau a-i turti cuiva pălăria – a) a ofensa pe cineva cu vorbe înțepătoare; b) a da cuiva o veste neașteptată
A purta pălăria – (despre femei) a dispune, a hotărî în cadrul familiei
Contact Fandacsia:
Site, Facebook, Instagram.
Foto: arhiva Fandacsia
Interviu de Veronica Ștefan
