Cafeaua și dulceața
Cafeaua este singura băutură care creează anumite gesturi și care impun un oarecare control al manierelor, și asta datorită ritualului creat în jurul obiceiului băutului cafelei. Cafeaua, narghileaua, siesta sunt valorile orientale la care boierii, orășenii, negustorii nu renunță, oricât de criticați ar fi. Cu excepția siestei, fiecare dintre aceste „valori” dezvoltă un întreg aparat: de la crearea unei dregătorii specifice la curtea domnească (ciubucci-bașa, cafegi-bașa, șerbegi-bașa, sofragi-bașa, ibrictar-bașa, peșcheregi-bașa) și angajarea unor servitori cu atribuții specifice, inclusiv în mănăstiri – cafegii, ciubucii, șerbegii, ibrictari, peșcheregii – până la prezența ustensilelor necesare – filigene, zarafuri, râșnițe, ciubuce, narghilele din lemn de cireș sau din lemn de iasomie, farfuriuțe și lingurițe, ibrice, talere, peșchire etc.
Din foile de zestre nu lipsesc cele șase filigene cu zarafurile lor, „moara” de cafea, lingurița pentru dulceață cu farfuriuța ei. Zarful și filigeana sunt singurele obiecte care se disting de celelalte prin folosirea lor separată. Dacă mâncarea poate fi servită din același castron pentru mai multe persoane, dacă paharul poate fi plimbat de la unul la altul, în filigean și în zaraf se servește doar cafeaua în mai toate casele boierești și negustorești.
*****
Ritualul cafelei este întotdeauna asociat cu ritualul dulceții (sau al șerbetului) și al ciubucului. Boierii români preferă cafeaua neagră, amară, foarte tare, fără zahăr, fără frișcă, mai toată ziua, chiar după ultima masă de seară. În casele marilor boieri se bea „cafea de Emen” sau „cafea franțuzească”; ceilalți au parte de „cafeaua proastă” sau „amestecată”.
Cafeaua și dulceața deschid orice discuție, orice primire, orice invitație, orice masă, orice serbare; sunt omniprezente, iar în cămările boierești se află zeci de feluri de dulcețuri și șerbeturi. Este un obicei interiorizat pe care boierii nu-l percep altfel, chiar dacă, de exemplu, își primesc musafirii la prima oră a dimineții cu chiseaua de dulceață sau la miezul nopții cu cafeluța neagră; chiar dacă un musafir trece, într-o zi, prin zece case boierești, unde de fiecare dată trebuie să înghită o linguriță de dulceață și un filigean de cafea.
„Vino mâine dimineață la mine să bei cafea și ciubuc” constituie invitația cotidiană ce se face mai ales între bărbați, fie că se întâlnesc pentru un joc de cărți, fie că se întâlnesc pentru afaceri cu caracter politic. Sociabilitatea masculină este o formă asociativă orientală, care reușește să supraviețuiască vreme îndelungată fără a știrbi cu nimic succesul salonului.
*****
Populară, cafeaua își va găsi utilitatea și în medicina de la începutul secolului. Cu studii la Viena sau Paris, medicii țin seama în principate de succesul de care se bucură cafeaua în dezbaterile și disputele medicale. Când oferă povețe pentru prevenirea sau vindecarea de holeră, medicul Constantin Vârnav vorbește de miracolele săvârșite de cafea: „spre potolirea greței s-au dovedit foarte de folos și cafeaoa neagră, făcută tare în care se dă bolnavului tot la 15 minute câte o linguriță de masă sau și mai puțin; însă nu caldă, ci rece și fără zahăr”. Rețeta are și mai mare efect dacă se adaugă câteva picături de „alămâie”.
Extras din cartea „Patimă și desfătare. Despre lucrurile mărunte ale vieții cotidiene în societatea românească: 1750-1860”, de Constanța Vintilă-Ghițulescu, Editura Humanitas, 2017. Cartea ne-a fost oferită de LIBRIS.RO și se poate achiziționa de AICI.
