1 ianuarie – Anul Nou, Crăciunul Mic, Sfântul Vasile
„De Anul Nou este bine să fii cu bani în buzunar. Primul musafir care îți intră în casă e bine să fie un bărbat. În această zi să nu dai de împrumut, să nu-ți iasă nimic din casă. Femeile fierb piftii ca să le fie trupul gras și fraged ca piftia. Pentru mesele acestei sărbători se fierbe numai porc. Porcul râmă numai înainte – și îți vor merge lucrurile cu spor. Dacă ai fierbe găină, totul ți-ar merge pe dos pentru că găina râșcâie cu picioarele, dând pământul înapoi. E bine să-i primești pe cei care vin cu urări – Sorcova, Plugușorul, Semănătorii. Înainte să mănânce, vânătorul să împuște o coțofană și să-și ungă cu sângele ei pușca. Și multe altele la fel…
Țăranii cred că Sfântul Vasile este tânăr și chefliu. Îi arde de petrecere pentru că este primul din an. Vor urma sfinții războinici, ca Sfântul Gheorghe, sfinții adulți și puternici, cum e Sfântul Ilie, și sfinții bătrâni, grupați spre sfârșitul anului: Sfântul Dumitru (Sânmedru), Sfântul Andrei, Sfântul Nicolae (Sânicoară) și Moș Crăciun. Pe măsură ce timpul îmbătrânește, îmbătrânesc și sfinții.”
Extras din cartea Ghidul sărbătorilor românești, de Irina Nicolau
Semnificația numelui Vasile
Numele Vasile, foarte răspândit în toată lumea creștină, provine din grecescul basileios, care la rândul lui stă în legătură cu basileos, „rege”, „împărat”, „bazileu”. Latinii l-au redat prin Basilius. La noi astăzi e curentă forma Vasile (la vechiul Vasilie pare să fi renunțat chiar și conservatoarea limbă bisericească), cu prescurtarea populară Sile. Feminine ca Vasila sau Vasilca se întâlnesc astăzi destul de rar, fiindu-le preferat mai grațiosul Vasilică. Diminutivele mai frecvente sunt Vasilica și Sica/ Sică.
Viața Sfântului Vasile cel Mare
Sfântul Vasile cel Mare este sărbătorit în Biserica Ortodoxă pe 1 ianuarie și pe 30 ianuarie alături de Sfinții Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur. S-a născut în anul 330, în Capadocia, într-o familie numeroasă. A avut patru surori și patru frați. Cinci din cei nouă au devenit sfinți în calendarul Bisericii Ortodoxe, alături de părinții lor, Vasilie, Emilia și Macrina cea Bătrână, bunica Sfântului Vasile. Doi dintre frații săi au ajuns episcopi: Grigorie de Nyssa și Petru II de Sebaste, iar sora sa, Sfânta Macrina cea Tânără, a ajuns un model de viață ascetică.
Temelia educației sale este pusă de tatăl său, Vasile, profesor de retorică la Neocezareea în Pont, fiu al Sfintei Macrina cea Bătrână și elev al Sfântului Grigorie Făcătorul de Minuni. A studiat la Cezareea Capadociei, la Constantinopol și Atena, însușindu-și tot ceea ce era mai bun din cultura păgână. În anul 356 revine în țară și devine profesor de retorică.
Sfântul Vasile cel Mare – dascăl al monahismului
Părăsește cariera de profesor și intră în monahism. Încă din anul 360, imediat după intrarea sa în monahism, Sfântul Vasile va schița esențialul din ceea ce dorea el să fie viața monahală. Prin urmare, monahismul trebuie să fie o părăsire a lumii, însoțită însă și de părăsirea propriului egoism, care va asigura îndepărtarea de patimile încuibărite în sinele fiecăruia care pot aduce în conștiința monahului tot felul de răutăți, între care, dorul după lume care-l va face să trăiască în mănăstire, ca și cum ar fi în cetate. Retragerea din lume trebuie să ducă la liniștirea conștiinței (adică motivarea serioasă a acestui tip de viață creștină), care va fi posibilă numai urmând lui Hristos. Aceasta presupune câteva forme esențiale de comportament, concretizate prin: pacea și concentrarea minții asupra a ceea ce este esențial, citirea Sfintelor Scripturi, rugăciunea, cumpătarea, smerenia. Acestea trebuie să se vadă până și în modul de a te hrăni și a te îmbrăca. Sunt coordonatele esențiale ale sistemului monahal promovat de Sfântul Vasile cel Mare, reluate ulterior și aprofundate în celelalte opere ale sale care vor constitui corpusul vasilian de Rânduieli monahale.
Sfântul Vasile cel Mare – practicant al milosteniei
Sfântul Vasile cel Mare a fost un practicant prin excelență a milosteniei. Dragostea sa față de semeni s-a concretizat mai ales în așezământul filantropic, numit de credincioși Vasiliada. Acest așezământ a fost construit la marginea Cezareei. Aici au fost adunați cei înfometați și abandonați, spre a fi hrăniți. Potrivit cercetătorilor, fiecare boală își avea rezervată clădirea și personalul necesar pentru îngrijire.
Extrase de pe site-ul crestinortodox.ro
