Arad – 5 obiective turistice

Aradul, „Mica Vienă de pe Mureș”, este un oraș cu mult mai interesant decât pare la prima vedere: este unul din cele mai vechi orașe ale României și orașul în care a fost pregatită Marea Unire din 1918; cât despre Cetatea Aradului, aceasta a fost una dintre cele mai mari închisori ale Imperiului Habsburgic.


Sinagoga Neologică. Datorită creșterii comunitații de evrei (în anul 1828 trăind în Arad 812), judele Moses Hirchl și rabinul-șef Aaron Chorin au hotărât construirea unei sinagogi (1827-1834). Aceștia au început să trimită petiții consiliului orășenesc, care s-au materializat prin convocarea unei adunări generale, în urma căreia sinagoga și școala ar fi fost ridicate pe terenul achizițonat de comunitate. Proiectul a fost însă amânat, deoarece construirea școlii a fost considerată mai importantă. Comunitatea evreiască a propus ridicarea unui complex format din sinagogă, locuințele rabinului si ale cantorului, încăperi pentru elevi, iar la nivel stradal, spații comerciale.


Catedrala Romano-Catolică „Sfântul Anton de Padova“ este un lăcaș de cult din oraș ridicat între anii 1902-1904 de către arhitectul arădean Milan Tabacovici, fiind sfințită în anul 1911. Clădirea este impunătoare, fiind amplasată pe bulevardul principal din Arad. Intrarea principală este încadrată de patru coloane principale masive, iar deasupra intrării se află o copie a statuii „Pietà” a lui Michelangelo.


Palatul Cultural. Clădirea a fost proiectată de cunoscutul arhitect Ludovic Szántay și a fost construită între anii 1911-1913, remarcându-se printr-o diversitate de stiluri, cu o fațadă neoclasică și scări largi, monumentale, terminate într-un portic cu șase coloane cu capiteluri corintice. Deasupra acestora se află un fronton triunghiular care amintește de templele grecești, lucrat de sculptorul Géza Rubleczky și decorat cu trei figurine care țin în mană o făclie, o harfă și o carte, simbolizând știința, muzica și literatura. Palatul adăpostește Filarmonica, Muzeul de Istorie și Muzeul de Științe ale Naturii.


Clădirea Palatului Administrativ (Primăria) a fost ridicat în perioada de glorie a orașului de pe Mureș. Pentru construirea lui între anii 1872 și 1875 a fost angajat un arhitect faimos din Budapesta, însa a fost terminat sub îndrumarea arhitectului arădean Francisc Pekar. Sediu al Primăriei în primii ani după ce a fost dat în folosință, Palatul Administrativ adapostește astăzi atât Primăria Aradului, cât și Prefectura Județului Arad. Palatul Cultural a găzduit pentru o perioadă de timp și Școala de Muzică, iar după Al Doilea Război Mondial în cadrul acestuia s-a reogarnizat Filarmonica.


Turnul de apă este una dintre cele mai vechi clădiri din Arad, fiind construit în 1896 pentru a alimenta orașul cu apă potabilă. Turnul a funcționat până în anul 1956 cu scopul său ințial, alimentarea cu apă. Din 1990, acesta a găzduit Galeria de artă „Turnul cu apă”, pentru o expoziție permanentă a apei și multe expoziții tematice și de artă.

Autor: Andra Carată

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipisicing elit sed.

Follow us on
Select your currency
RON Romanian leu
EUR Euro