Februarie / Faur / Făurar

Denumirea populară a lunii februarie, Faur, este legată de meșterii fauri, lucrători ai fierului, care pregăteau unelte de muncă, ascuțeau sau confecționau fiarele sau cuțitele de plug înainte de deschiderea sezonului agrar.

Personificare a celei mai scurte luni a anului, 28 de zile în anii normali, 29 în cei bisecți, Faur este, dintre cei 12 frați ai săi, cel mai mic. De altfel, aromânii din satul Peștera (bulgaria) numesc luna februarie Șcurtul. Vremea schimbătoare din luna februarie ar reflecta capriciile copilului Faur: când râde și zâmbește e frumos, când plânge bate viscolul, când e supărat dă ger de crapă pietrele. El intră în conflict cu Martie pe care l-a împrumutat cu câteva zile friguroase și refuză să i le înapoieze.

Timpul capricios de la începutul lunii martie s-ar datora acestor frați care s-ar lupta pentru zilele împrumutate.

 

---

Prin asemenea povești explicau bătrânii copiilor de ce februarie are un număr mai mic de zile în comparație cu celelalte luni ale anului, iar timpul de la începutul lunii martie este foarte schimbător.

 

În cursul lunii februarie se încheiau șezătorile și, împreună cu acestea, distracțiile tinerilor din serile și nopțile lungi de iarnă. Apropierea sezonului agrar aducea în prim-plan preocupările de ordin economic: îngrijirea atentă a vitelor de muncă, repararea uneltelor, pregătirea semințelor pentru semnănat etc. Liniștea și odihna în sat erau aduse de Caii lui Sântoader, feciori voinici și frumoși, dar cu coadă de cal în pantaloni și cu copite în opinci. Aceștia intrau în șezătoare, casa unde se întâlneau fetele cu băeiții, luau fetele la joc, zburau cu ele în înaltul Cerului de unde le lăsau să cadă pe pământ.

 

---

Ursul meteorolog

Primele trei zile ale lunii februarie sunt dedicate unor divinități preistorice numite Martinii de Iarnă, patroni ai urșilor. Cel mai puternic și mai periculos dintre ei, Martinul cel Mare, este sărbătorit în ziua de 2 februarie, Stretenia sau Ziua Ursului. Este un timp favorabil pentru observații meteorologice și astronomice, pentru prorocirea belșugului viței-de-vie și pomilor fructiferi. Conform tradiției, ursul ar ieși în această zi din bârlog să-și privească umbra pe zăpadă. Dacă este frig, ceață și nu-și vede umbra, își dărâmă bârlogul, trage un joc, merge la râu, bea o gură de apă și își vede de treburi prin pădure. Din contră, dacă timpul este frumos, e soare și își vede umbra pe zăpadă intră din nou în bârlog pentru că iarna va mai dura 40 de zile.

 

---

Februar, copil năzdrăvan

 

Asemănător celorlalte unități de măsurat timpul (ziua, săptămâna, anotimpul, anul), lunile sunt personificări care pot fi bătrâne sau tinere, rele sau bune.

 

Se spune că „Anul, un moș bătrân, avea 12 feciori numiți ca lunile anului: Ianuar, Februar, Martie și așa mai departe. Altă avere nu avea, decât o vie. Dă Dumnezeu și culeg și ei via. Vinul ce le-au ieșit l-au pus într-un singur butoi și s-au înțeles între ei ca numai la început de an să înceapă a-l bea. Bun și făcut! Ca să se cunoască până unde este vinul fiecăruia în butoi, au tras cu cărbunele câte o linie de-a curmezișul pe fundul butoiului culcat. Apoi, ca să nu aibă neplăceri, fiecare și-a pus cana (robinet). Oameni cuminți. Cel mai mic dintre ei, Februar, și-a pus cana jos de tot, aproape de doagă. Așa era pe vremuri: cel mai mic rămânea la urmă. Fiecare dintre frați dorea să rămână cu vinul nebăut în butoi ca să facă în necaz celorlalți.

Numai Februar a început să tot bea din partea lui. Când îl căuta omul, tot vesel și plin de vorbă îl vedea. Trăncănea verzi și uscate și tot fluierând mergea. Ceilalți râdeau în sinea lor și-și spuneau: «Repede, repede isprăvește el vinul și să-l vedem ce face». Îi vine poftă lui Ianuar să-și guste și el vinul. Sucește de cană, vin nu curge deloc. Încearcă și ceilalți, vin nici un pic nu mai aveau. Numai jos la doagă, partea lui Februar mai curgea. Frații, necăjiți, au luat-o la goană după Februar, să-l prindă și să-i dea ceva de cheltuială pentru isprava făcută.

Când îl fugăreau, Februar plângea, când îl lăsau, râdea ca un copil. De atunci se zice că luna februarie poartă numele lui Februar și e schimbătoare: aci cald, aci viscol, aci frig – după felul cum a fost când l-au alergat frații lui.”

 

Extras din cartea „Calendarul țăranului român. Zile și mituri”, de Ion Ghinoiu