Sorcova, divinitate fitomorfă
Sorcova este un substitut al divinității fitomorfe invocată de copii în prima zi a anului ca să aducă oamenilor sorcoviți viață lungă, sănătate și prosperitate. Ca obiect de recuzită, sorcova se confecționa la început din una sau mai multe rămurele de pomi fructiferi (măr, păr, vișini, pruni) sau de trandafir tăiate și puse în apă la înmugurit și înflorit în ziua de Sântandrei (30 decembrie) sau la Moș Nicolae (6 decembrie). Ulterior, obiectul ritual cu care colindau copiii s-a confecționat dintr-o nuia cu rămurele împodobite cu fire colorate de lână, cu bete și cu un fir de busuioc în vârf.
În Bucovina sorcova avea atașat un clopoțel cu a cărei limbă din metal chema divinitatea fitomorfă. Sorcova, simbol al vegetației de primăvară, este făcută astăzi din hârtie colorată și flori artificiale. Copiii, după ce își sorcovesc părinții și rudele apropiate, pornesc câte doi-trei colindatul prin vecini. În timp ce recită textul augural:
„Sorcova, vesela,
Să trăiţi, să-mbătrâniţi:
Ca un măr, ca un păr,
Ca un fir de trandafir!
Tare ca fierul,
Iute ca oţelul!
Tare ca piatra,
Iute ca săgeata!
La anul și la mulți ani!”,
ating ritmic cu sorcova ușa sau fereastra, dacă colindă afară, sau corpul gazdelor, dacă colindă în casă.
Sorcovitul este o bătaie rituală, gest atestat frecvent în obiceiurile calendaristice (bătutul pământului cu maiurile, bătutul toacei), dar și în practica cotidiană (bătutul pe umăr). După încheierea colindatului, sorcova se păstrează peste an, ca ceva sfânt, agățată pe peretele de răsărit al casei, la icoană, sau în alt loc curat din gospodărie (Muntenia, Oltenia, Dobrogea, Moldova).
Extras din cartea „Calendarul țăranului român”, de Ion Ghinoiu
