Ghiocelul, simbol al primăverii
Din întreaga floră românească, cel mai cunoscut simbol al primăverii este ghiocelul (Galanthus nivalis L). El ar fi fost un bărbat rămas văduv cu opt copii. Recăsătorindu-se, copiii săi, patru fete și patru băieți, au fost alungați de mama vitregă. Necăjiți, aceștia se metamorfozează în opt specii diferite de flori. Tatăl i-a căutat ce i-a căutat și, neaflând nimic de soarta lor, se transformă și el în floarea numită ghiocel.
O altă legendă se referă la culoarea albă a florilor de ghiocei. Când Dumnezeu a făcut toate câte sunt pe pământ, iarbă, buruieni și flori, le-a împodobit cu culori frumoase. Când a făcut zăpada i-a zis: „– Pentru că tu umbli peste tot, să-ți cauți singură culoarea ce-ți place“. Zăpada s-a dus mai întâi la iarbă: „– Dă-mi și mie din culoarea ta verde atât de frumoasă!“ Iarba a refuzat-o. A rugat atunci trandafirul să-i dea culoarea roșie, vioreaua să-i dea culoarea albăstruie, floarea-soarelui să-i dea culoarea galbenă. Nici una nu ascultă rugămintea zăpezii. Tristă și amărâtă, ajunge în dreptul ghiocelului căruia îi spune și lui necazul: „– Nimeni nu vrea să-mi dea culoarea sa. Toate mă alungă și-și bat joc de mine!“ Înduioșat de soarta zăpezii, ghiocelul i-a spus: „– Dacă-ți place culoarea mea albă, eu o împart bucuros cu tine“. Zăpada primi cu mulțumire darul ghiocelului. De atunci ea poartă veșmântul alb ca al ghiocelului. Drept recunoștință, zăpada îl lasă să-și scoată căpșorul afară, de cum începe să se arate primăvara (Legendele florei, 1994, p.182).
Extras din cartea „Calendarul țăranului român. Zile și mituri“, de Ion Ghinoiu
