Nașterea Fecioarei Maria
8 septembrie: Sfânta Maria Mică
„La 15 august se sărbătorește Adormirea Maicii Domnului, în 8 septembrie Nașterea Fecioarei Maria. Calendaristic, Sfânta Maria Mică înseamnă sfârșitul verii. Oamenii nu mai poartă de acum înainte pălării căci vremea începe să se strice. Maria Mică păzește prin nelucrare la fel ca Maria Mare.
Se zice că Maica Domnului torcea și țesea singura pânză din care făcea cămașa Fiului Sfânt. Într-o zi, un păianjen îngâmfat i-a zis că el face o pânză mai subțire. S-au luat la întrecere și păianjenul a câștigat. Maica Sfântă l-a blestemat să-și afle hrana numai din tors și țesut.
Lucrul pânzei este de la Maica Domnului. Ea l-a dat oamenilor ca să aibă din ce să-și facă lințoliu. Cât timp femeia țese, Maica Domnului stă în genunchi lângă ea.”
Extras din cartea „Ghidul sărbătorilor românești”, de Irina Nicolau
Sântămăria/ Precista Mică
„După aproximativ o lună lunară de la moartea (Adormirea) Fecioarei Maria (15 august), creștinii îi celebrează nașterea. Conform tradiției creștine, Fecioara Maria a fost născută miraculous. Părinții ei, Ioachim, descendent al unui neam împărătesc, și Ana, descendentă din neamul lui David, erau defăimați și huliți că nu aveau copii. Ioachim se roagă lui Dumnezeu în munți, iar femeia lui, stearpă și neroditoare, în grădină să le dea rod sfânt pântecelui. După unele legende populare, Ana ar fi rămas însărcinată mirosind sau sărutând o frunză de păr sau o floare, după altele s-ar fi născut din durere de inimă, dintr-o mama de 7 ani și un tată de 77 de ani.
Cele două Sântămării încadrează calendaristic Anul Nou biblic (1 septembrie), presupusa Facere a Lumii (5508 î.Hr.). De altfel, multe dintre trăsăturile specific Anului Nou biblic sunt preluate de Sântămăriile românești. Peste o mare sărbătoare din preajma echinocțiului de toamnă, dedicate morții și renașterii unei zeițe preistorice, Părinții Bisericii creștine au suprapus Nașterea Născătoarei și Pururea Fecioarei Maria (8 septembrie), numită de români Maica Domnului, Sântămăria Mică sau Precista Mică.
În Calendarul popular, Sântămăria Mică este hotar astronomic între vară și iarnă, marcat de închiderea pământului pentru reptile și insecte, de plecarea păsărilor migratoare spre țările calde, de schimbarea pălăriei cu căciula, de târgurile și iarmaroacele unde se vindeau și se cumpărau produse specifice sezonului etc. Sosirea acestei zile indica țăranului activitățile practice care urmau a fi efectuate: culegerea ultimelor plante și fructe de leac, bătutul nucilor, începerea culesului viilor, semănatul grâului, orzului și secarei, jupuirea cojii de pe ulmi, fibră vegetală folosită primăvara la legatul viței-de-vie. Sântămăria Mică și Sântămărie Mare sunt sărbători respectate cu sfințenie de românii de pretutindeni, în special de femeile dornice să aibă copii și să nască ușor.”
Extras din cartea „Calendarul țăranului roman”, de Ion Ghinoiu
