Sărbătoarea Crăciunului
Despre simbolistica acestei perioade
Crăciunul, una dintre cele mai mari sărbători ale creștinitații, aduce an de an, în fiecare familie, obiceiuri și bucurii cu o însemnătate profundă.
Semnificația religioasă a Crăciunului este nașterea Mântuitorului Iisus Hristos, această sărbătoare reprezentând creația și veșnicia Universului.
În anul 320, Papa Iuliu I a specificat data nașterii lui Iisus pe 25 decembrie.
„Motivul lui Crăciun a luat naștere din cel al «Protoevangheliei lui Iacob» (scriere apocrifă, din secolul al II-lea d.Hr., plăsmuită în mediul grecesc și inserată în textele bizantine), prelucrat în mediul tradiției slave. Mai precis, prezența femeii Salomi la nașterea lui Iisus a generat în cultura populară invenția unui soț al femeii, numit Crăciun, cu însușiri asemănătoare cu a personajelor mitologice, precum «zeul-moș», cel considerat protectorul casei.
Cultul acestui personaj a dăinuit până astăzi în Balcani și mai ales în Rutenia Mare sau Bielorusia Orientală. Personajului i se spune «Domowy» («prietenul casei»), «Dziad» («moșul»), «Dziadek» («bunicul»). Referitor la aspectul exterior, în vechime se credea că are înfățisarea unui moșneag cu chipul acoperit cu păr mătăsos până în palmele mâinilor. Toți cercetătorii în materie afirmă că «Domowy»-ul a luat naștere din venerarea strămoșilor. Influența sa în tradițiile din zona dunăreană este indubitabilă. Așa s-a născut Moș Crăciun.”
Crăciunul este asociat cu feeria iernii și puritatea zăpezii, dar și cu așteptarea emoționantă a personajului principal – Moș Crăciun. Acesta este un simbol viu al sărbătorii, reprezentând voia bună și generozitatea, iubirea și iertarea, credința și familia. Este cunoscut mai ales pentru dragostea pe care o poartă copiilor și pentru sacul uriaș, plin cu daruri. Moș Crăciun este acela despre care se crede că pune cadourile sub brad în fiecare an și merge cu sania trasă de reni, urcând spre cer.
Pentru copiii din România, Moș Crăciun vine din nordul îndepărtat ca să dăruiască cadouri celor care au fost cuminți. Acestea sunt lăsate sub brad, fiind deschise ori în Ajun, după slujbă, ori în ziua de Crăciun. În unele zone, Moșul mai lasă cadouri la biserică, unde copiii îi mulțumesc cântând colinde.
Obiceiul cadourilor de Crăciun este foarte răspândit, fiind iubit de toată lumea. Darurile sunt pregătite din vreme și așezate sub brad ca o dovadă de iubire din partea celor dragi, creând o atmosferă unică în spiritul autentic al sărbătorii. O altă semnificație străveche este aceea a sosirii celor trei magi care i-au adus cadouri lui Iisus.
SIMBOLURI ASOCIATE ACESTEI PERIOADE
Bradul împodobit
Se spune că magii i-au adus pruncului Iisus, atunci când s-a născut, și un brad – semn că toată natura se bucură de venirea pe lume a Mântuitorului. O legendă populară atribuie bradului faptul că i-ar fi adăpostit pe Iisus și Sfântul Petru în timpul unei furtuni, iar Iisus i-a spus acestuia: „[…] fie ca în miez de iarnă, când toate fructele pământului se vor fi terminat, oamenii să te împodobească și să pună pe toate ramurile tale toate bunătațile, iar atunci cănd se vor strânge în jurul tău, ei să se gândească la Mine, pentru că tu ești copacul cel mai drag Mie.”
Steluțele
Brazii de Crăciun au de obicei o steluță în vârf. Pe vremuri, constelațiile Ursa Mare și Ursa Mică erau venerate ca divinitați. Steaua de Crăciun în cinci colțuri ne amintește de steaua apărută deasupra Betleemului, la nașterea pruncului, stelele fiind considerate semne ale norocului.
Coronițele de brad
Agățarea coronițelor de ușa casei este un obicei care provine din Europa. Porțile se decorau cu ramuri veșnic verzi, pentru a invita în casă spiritele pădurii, despre care se crede că aduc sănătate și noroc. Forma circulară a coroniței simbolizează natura veșnică a dragostei.
Vâscul
Se spune că vâscul a fost folosit întotdeauna pentru a sărbători sosirea iernii. Această plantă veșnic verde era utilizată pentru decorarea locuinței. Obiceiul sărutului sub vâsc reprezintă armonia și înțelegerea în cuplu.
Lumânările
Acestea simbolizează lumina pe care a adus-o Nașterea Mântuitorului. Ele sunt prezente în perioada Crăciunului în decorațiuni, pe masa festivă sau în brad. De asemenea, lumânarea accentuează ideea nevinovăției și curățirea sufletească.
Originile colindelor
Primele colinde au fost cântate în Europa în urmă cu mii de ani însă acestea reprezentau atunci cu totul altceva. La origine, colindele sunt cântece tradiționale, cu teme folclorice și urări specifice fiecărui colț al continentului european. Odată cu răspândirea creștinismului, versurile au fost îmbogățite cu motive religioase.
Cel mai vechi cântec creștin de Crăciun este „Jesus refulsit omnium”, compus de St. Hilary din Poitiers, în secolul al IV-lea. Cea mai veche transcriere după un colind englezesc îi aparține lui Ritson și datează din 1410.
Colindatul este unul dintre obiceiurile care se păstrează cel mai bine în satele românești.
Crăciunul reprezintă în esență momente în care se manifestă deplin iertarea, bunătatea, iubirea și împlinirea sufletească.
Autor: Andreea Ștefania Șușală
