Spiru Haret – reformatorul Școlii românești
Spiru Haret a fost matematician, astronom, sociolog (a intrevăzut posibilitatea aplicării matematicii la studiul societații), pedagog și om politic liberal; ca ministru al Cultelor și Instrucțiunii Publice în mai multe rânduri, a reorganizat pe baze moderne învățământul românesc de toate gradele.
Membru al Academiei Române, vicepreședinte al acestui for (1904-1907), Spiru Haret s-a născut la Iași, pe 15 februarie 1851, în familia unui judecător, părinții săi fiind Costache și Smaranda Haret. În septembrie 1862 este admis la Liceul „Sfântul Sava” din București, unde devine bursier, apoi urmează studii superioare la Facultatea de Științe a Universității din București.
Pe 30 ianuarie 1878, obține la Paris titlul de doctor în științe matematice. Teza de doctorat cu titlul „Despre invariabilitatea marilor axe ale orbitelor planetare” a fost un eveniment științific, menționat ca atare în presa vremii, prin aceasta, Spiru Haret remarcându-se ca unul dintre pionierii științei cosmosului. Revenit în țară în același an, devine profesor de mecanică rațională, algebră și geometrie analitică la Facultatea de Științe, secția fizică-matematică. Totodată, din 1881 este invitat să predea mecanica rațională la Școala de ofițeri de artilerie și geniu, iar din 1885 devine profesor și la Școala de poduri și șosele, unde preda trigonometrie, geometrie analitică și geometrie descriptivă.
Pe 31 martie 1892, Spiru Haret devine membru al Academiei Române, fiindu-i recunoscută imensa activitate culturală și contribuția sa la dezvoltarea învățământului.
În paralel cu activitatea didactică, Haret este implicat și în viața politică, unde ca membru al PNL este preocupat de învățământ și educație, în domeniul cărora este numit în mai multe funcții: inspector general, secretar general al Ministerului Cultelor și Instrucțiunii Publice, apoi de trei ori ministru în guvernele PNL: 31 martie 1897 – 30 martie 1899; 14 februarie 1901 – 20 decembrie 1904; 12 martie 1907 – 28 decembrie 1910. În această calitate, a condus reforma învățământului secundar și superior din 1898, înființând cele trei secțiuni ale claselor V-VIII, clasică, modernă și reală. Legea din 1898 a instituit certificatul de absolvire (bacalaureatul) și a stimulat metodele noi în predarea tuturor disciplinelor, profesorii fiind numiți în funcție de valoare. Un an mai târziu, Haret a propus spre votare o lege a învățământului profesional cu planuri de instructii și statute speciale pentru școlile de artă și meșteșuguri, liceele militare, seminarele teologice. Pentru a da învățătorilor o pregătire adecvată, a reorganizat școlile normale. În programe au fost introduse lucrările practice agricole, considerându-se ca „învățătorul să fie sătean el însuși și prin urmare să păstreze iubirea pământului și deprinderea de a-l lucra”.
Tot pentru învățători, a înființat „Biblioteca pedagogică”, în cadrul căreia se tipăreau traduceri din literatura pedagogică, prin Casa Școalelor. Prin circularele sale repetate, a determinat sporirea localurilor de școală: între 1897 – 1910 s-au ridicat în toată țara 2.343 de școli, dintre care 1.980 cât timp Haret a fost ministru. Pentru că bugetul statului și al comunelor nu îngăduia gratuitatea unor carți necesare școlilor, a dispus ca editarea lor să fie făcută de minister, pentru a le ieftini.
De asemenea, Spiru Haret este cel care a înființat grădinițele de copii din România. El a încurajat concursurile de cărți didactice, sustinând reviste ca „Școala română”, „Convorbiri didactice”, a creat școli de adulți și cantine pentru copiii săraci, fiind și promotorul turismului școlar. În 1904 a înființat Școala Superioară de Arhitectură și Comisia Monumentelor Istorice.
În 1910 Spiru Haret se retrage atât din activitatea didactică, cât și din cea politică. În același an publică la București și Paris lucrarea intitulată „Mecanica socială”, utilizând pentru prima oara matematica în explicarea și înțelegerea fenomenelor sociale.
Spiru Haret a încetat din viață pe 17 decembrie 1912, la vârsta de 61 de ani. El a fost, poate, cel mai mare reformator al școlii românești din secolul al XIX-lea.
Autor: Nicolae Uszkai
