Titu Maiorescu – o personalitate complexa a culturii romane
Titu Maiorescu – critic literar, estetician si om politic – s-a nascut la data de 15 februarie 1840 (15/27).
Maiorescu (n. Craiova – d. 18 iunie 1917, Bucuresti), personalitate reprezentativa a culturii romane, a fost eseist, scriitor, estetician, profesor, filosof, jurist si membru fondator al Academiei Romane. Este autorul „formelor fara fond” si fondator al Societatii literare Junimea.
I-a promovat in „Convorbiri literare” pe marii clasici ai literaturii romane, fiind primul mare critic literar, creator de scoala si arbitru director in cultura romaneasca.
In activitatea politica, Titu Maiorescu s-a remarcat in functia ministru al Cultelor si Instructiunii Publice. Din pozitia de prim-ministru si ministru de Externe, a negociat Pacea de la Bucuresti, in urma celui de-Al Doilea Razboi Balcanic, prin care Romania a primit sudul Dobrogei.
Spre deosebire de ceilalti ilustri politicieni ai generatiei sale, Titu Liviu Maiorescu provenea dintr-o familie de tarani din comuna Bucerdea, de langa Blaj. Tatal sau, Ioan, fiu de taran transilvanean, se numea de fapt Trifu, dar isi luase numele de Maiorescu pentru a sublinia inrudirea cu Petru Maior. A fost profesor de istorie, director al Scolii Centrale din Craiova, agent diplomatic al guvernului Tarii Romanesti. Mama sa, Maria Popasu, era sora carturarului episcop al Caransebesului.
Dupa ce urmeaza studii gimnaziale la Craiova si Brasov, tanarul Titu este trimis sa invete la Academia Theresiana din Viena. In iulie 1858, a absolvit cursurile liceale ca sef de promotie. Se inscrie la Universitatea din Giessen, unde in 1859 obtine titlul de doctor in filosofie cu distinctia „magna cum laude”. Maiorescu isi continua studiile universitare la Universitatea Sorbona din Paris, unde obtine licenta in litere, filosofie si drept (1861). In anul 1862, Titu Maiorescu revine in tara si este numit procuror la Tribunalul Ilfov. La sfarsitul aceluiasi an se muta la Iasi, unde devine director al Liceului National, apoi profesor de istorie universala, filosofie si logica la Facultatea de Istorie a Universitatii din Iasi (16 noiembrie 1862 – 25 noiembrie 1871), fiind titularul cursului „Despre istoria republicii romane de la introducerea tribunilor plebei pana la moartea lui Iuliu Cezar”.
Eminent dascal, Maiorescu devine rector al Universitatii iesene (18 septembrie 1863) si director la Scoala normala „Vasile Lupu” (octombrie 1863), unde preda pedagogia, gramatica romana, psihologia si compunerea. De asemenea este inspector scolar si initiaza pentru prima oara in tara noastra practica pedagogica a elevilor, printre care se numara si Ion Creanga.
In paralel, Titu Maiorescu pune bazele Societatii literare „Junimea” (1863), impreuna cu Petre P. Carp, Iacob Negruzzi, Vasile Pogor si Theodor Rosetti. De la 1 martie 1867, coordoneaza editarea revistei „Convorbiri literare”. Prin activitatea sa, societatea impunea o directie noua, moderna, intregii noastre culturi, definindu-se prin spiritul ei etic si sentimentul valorii estetice. Conditiile din tara era altele decat cele din timpul pasoptistilor romantici, Ion Heliade Radulescu, Vasile Alecsandri sau Nicolae Balcescu. Maiorescu si colegii sai reprezentau noua generatie, junimista, cu o noua conceptie asupra vietii sociale si culturale romanesti. De asemenea, Titu Maiorescu este autorul teoriei junimiste si conservatoare a „formelor fara fond”. Aceasta condamna introducerea unor institutii imitate dupa cele occidentale si carora nu le corespundea un fond adecvat in mentalitatea, creatia si nivelul de cultura al poporului roman.
Personalitate exponentiala a culturii romane, Maiorescu este membru fondator al Academiei Romane. Anul 1871 consacra definitiv intrarea junimistilor de partea activismului politic. Pe 15 aprilie 1871, are loc la Iasi o intalnire intre Gheorghe Costaforu si Titu Maiorescu, cel dintai propunandu-i mentorului Junimii ca membrii societatii sa intre in viata politica. Acesta a fost un moment de rascruce in istoria conservatorismului si politicii romanesti. Junimistii vor adopta un program de actiune sprijinit de hotararile Adunarilor ad-hoc din 1857, din care mai ramasesera doua deziderate de indeplinit: respectarea capitulatiilor de catre Poarta Otomana, a neutralitatii garantate si chiar obtinerea independentei tarii noastre. Junimistii accepta propunerea lui Gheorghe Costaforu si intra in Adunarea Deputatilor, predominant conservatoare, sprijinind guvernul Lascar Catargiu. Apropierea politica dintre junimisti si conservatori se va realiza treptat. Este adevarat ca si cele doua ideologii politice erau foarte asemanatoare. Amandoua gruparile declarau ca modernizarea Romaniei se face „de sus in jos si nu de jos in sus”, iar masurile reformatoare initiate de liberali erau acuzate ca fiind „forme fara fond”, neexistand cu adevarat o clasa de mijloc in Romania. Din acest moment Maiorescu isi incepe cariera politica, fiind ales deputat in 1871, pe listele gruparii conservatoare.
Apreciat pentru calitatile sale, junimistul este numit ministru al Cultelor si Instructiunii Publice in mai multe cabinete conservatoare. In aceasta calitate va elabora un proiect de lege pentru reorganizarea invatamantului rural, va dispune introducerea limbii romane ca obiect de invatamant in licee si se va ocupa de organizarea invatamantului superior politehnic. Din 1877 se stabileste definitiv la Bucuresti, unde participa la redactarea oficiosului conservator „Timpul” si preda la Facultatea de Litere si Filosofie, fiind titularul cursului de Istoria Filosofiei in secolul al XIX-lea. De asemenea, intre 1892 – 1897, Titu Maiorescu este ales rector al Universitatii Bucuresti.
La 3 februarie 1880, Maiorescu se numara printre cei care semneaza programul si statutul Partidului Conservator, alaturi de alti 88 de oameni politici din aceeasi familie politica, pentru ca in martie sa fie ales in Comitetul Central al partidului. In paralel cu activitatea didactica si culturala, a fost cooptat in toate cabinetele de concentrare junimisto-conservatoare, ocupand de trei ori fotoliul ministrului Cultelor si Instructiunii Publice. Dupa fuziunea conservatorilor cu junimistii din 3 aprilie 1907, a devenit unul dintre liderii Partidului Conservator.
Pe 28 martie 1912, Maiorescu a preluat de la colegul sau junimist, Petre P. Carp, presedintia Consiliului de Ministri. Din aceasta functie, a prezidat in iulie 1913 Pacea de la Bucuresti, privind armistitiul cu Bulgaria in Al Doilea Razboi Balcanic. In urma tratatului incheiat, Romania a primit Cadrilaterul. Isi depune mandatul la sfarsitul anului 1913. Este ales la 14 noiembrie 1913 de catre Comitetul Executiv al Partidului Conservator ca presedinte al acestuia. Functia nu o va ocupa decat pana la 28 februarie 1914, cand isi prezinta demisia din fruntea partidului din cauze personale. Astfel, Maiorescu se retrage din activitatea politica, pronuntandu-se in continuare pentru o politica de neutralitate a tarii noastre fata de conflictul mondial.
Titu Maiorescu s-a stins din viata pe 18 iunie 1917, la varsta de 77 de ani.
Autor: Nicolae Uszkai
