Suflet primenit
„Când pui condiția de suflet primenit, admiți implicit existența sufletului. Se presupune, de asemenea, că înțelegi sensul profund al actului de primenire. În cultura țăranului român, referirile la suflet sunt foarte numeroase. Încă nu s-a scris Cartea sufletului și e păcat. Cine ar scrie-o ar avea multe de spus.
Ce m-a frapat pe mine este faptul că sufletul, sângele, somnul, dorul, laptele de mamă compun o familie indispensabilă vieții, dar de o fragilitate extraordinară. Cad, se murdăresc, se lasă ademenite și furate… Sunt ca niște copii. La ea mai mică neglijență a omului, se pot întâmpla lucruri îngrozitoare. Trebuie să le porți de grijă permanent.
Iar primenirea înseamnă nu numai curățire, ci și regenerare. Dimineața, la baie, când noi, orășenii, ne frecăm corpul cu substanțe bine mirositoare și frumos ambalate, nu putem spune că ne-am primenit. Ceea ce facem noi este să aducem corpul, prin mijloace mecanice, la standardul de curățenie al societații în care trăim. În sat curățenia recurge la mult simbolism. Prin ea sunt îndepărtate, în mod provizoriu, tot felul de rele.
Țăranul nu face duș tot timpul ca noi, el se spală de câte ori trebuie și cum trebuie. Nimănui nu i-ar trece prin cap, la oraș, să pună în cadă de baie o monedă de argint sau flori. De fapt, fiecare curăță ceea ce consideră că este important să păstreze curat: noi ne ocupăm de piele, țăranul de suflet. El pregătește sărbătoarea lăsându-și voia – pizmașul luptă cu pizma lui, hoțul cu hoția, mincinosul cu minciuna. Numai cei care intră cu suflet curat în sărbătoare ies cu el întărit. Nu toți înving. Dacă ar învinge toți, s-ar umple lumea de îngeri, n-am mai avea loc de aripile lor.”
Extras din cartea Ghidul sărbătorilor românești, de Irina Nicolau
