Codul culorilor și vârstele omului
„În societatea tradițională oamenii își comunicau discret vârsta prin îmbrăcămintea purtată (piese specifice de port, cromatică, croi), prin podoabele capului și pieptănătură și prin statutul social al individului (intrarea în șezători, în cetele de feciori și de colindători, în hora satului, ocuparea unei strane la biserică etc.).
Albul domina îmbrăcămintea primei părți a copilăriei. Treptat, își făceau apariția culorile vii, în special roșul, care deveneau din ce în ce mai aprinse în preajma căsătoriei.
După căsătorie culorile pieselor de îmbrăcăminte deveneau mai sobre și se reduceau la cumpăna dintre maturitate și bătrânețe la alternanța alb-negru, una dintre primele soluții cromatice folosite de om.
Spre apusul vieții culorile se sting în alb. Printr-un sistem ingenios de semne se comunica obștii și evenimente considerate astăzi de strictă intimitate, cum ar fi intrarea în starea de sarcină ș.a. Codul de apreciere a vârstei era unitar în cadrul aceleiași comunități, dar varia de la zonă la zonă și, uneori, de la sat la sat.”
Extras din cartea „Calendarul țăranului român”, de Ion Ghinoiu
