Image Alt

traditii

25 martie, Ziua Cucului „În această zi se sărbătorește vestea cea bună adusă Fecioarei Maria de către trimisul lui Dumnezeu, îngerul Gavriil: "Bucură-te, cea plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată ești tu între femei… căci ai aflat har de la Dumnezeu. Și iată, vei lua

Babele – în funcție de zonă, sărbătoarea durează 12, 9, 6 sau 3 zile, dar începe întotdeauna pe 1 martie. Aceste zile sunt zilele Babei Dochia care-și leapădă cojoacele. Numele vine de la mucenica creștină Evdochia, dar păstrează amintirea unei mult mai vechi zeități pastorale autohtone prin

„Când pui condiția de suflet primenit, admiți implicit existența sufletului. Se presupune, de asemenea, că înțelegi sensul profund al actului de primenire. În cultura țăranului român, referirile la suflet sunt foarte numeroase. Încă nu s-a scris Cartea sufletului și e păcat. Cine ar scrie-o ar avea

Înflorește în preajma Crăciunului și este cunoscută de toată lumea sub denumirea de Crăciuniță, Floarea Crăciunului sau Steaua Crăciunului. Denumirea științifică a acestei plante este „Euphorbia pulcherrima” sau „Poinsettia pulcherrima”. Roșie ca focul, cu frunzele în formă de stea, Crăciunița este prezentă în casele noastre, în luna

14 septembrie „Este sărbătoare mare și se postește. Oamenii merg la biserică unde fac praznice. Se dă de pomană o ulcică plină cu mied, împodobită cu fir roșu la toartă și având deasupra covrig și lumânare. De Ziua Crucii se închide pământul. Gângăniile și târâtoarele vor rămâne în

sărbătoarea zilei de 6 ianuarie La 6 ianuarie, credincioșii ortodocsi prăznuiesc Botezul Domnului Iisus Hristos, sărbătoare numită și Epifania sau Dumnezeiasca Arătare. Praznicul reprezintă reactualizarea momentului în care Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, la 30 de ani, vine la Iordan, se botează cu botezul pocăinței - al

Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur adipisicing elit sed.

Follow us on
Select your currency
EUR Euro