Interviu cu Razvan Suma
Am avut dintotdeauna o admiratie nesfarsita pentru artistii care fac performanta in domeniul lor de activitate, deoarece ei sunt mereu expusi publicului, iar actul lor artistic de o ora, o ora si jumatate reprezinta o investitie de timp, cunostinte si energie care debuteaza inca din copilarie.
Cand am aflat de la violoncelistul Razvan Suma ca a inceput studiul acestui instrument la 6 ani si ca de atunci, adica de 35 de ani, studiaza zilnic, am simtit nevoia sa fac o plecaciune si sa ridic o palarie imaginara, in semn de respect pentru ceea ce a ales sa faca pentru publicul lui: sa ne daruiasca frumusetea si muzicalitatea desavarsita a instrumentul sau, violoncelul.
***
RAZVAN SUMA, nascut la Cluj-Napoca, este solist concertist al Orchestrelor Radio si conferentiar universitar la Universitatea de Muzica Bucuresti, dezvoltand o cariera internationala de solist. Reprezentat de cele 13 CD-uri ale sale si de peste 1.000 de concerte si recitaluri pe care le-a sustinut pe toate continentele, Razvan este considerat unul dintre cei mai prolifici violoncelisti romani ai momentului.
Prestigioasele concursuri „Giovanni Batista Viotti” din Italia, „Markneukirchen” din Germania sau „Villa de Llanes” din Spania sunt doar cateva dintre cele mai importante premii castigate in participarile sale la competitiile nationale si internationale.
Veronica Stefan, Promenada Culturala: De unde incepe povestea violoncelului in viata ta?
Razvan Suma: 41 de ani minus 6 fac 35 de ani de parteneriat cu violoncelul, timp in care am trecut prin momente de toate felurile – frumoase, mai putin frumoase, usoare sau grele. Provin dintr-o familie de muzicieni, tatal meu a fost contrabasist la Filarmonica din Cluj, mama inca profeseaza si este profesoara de vioara la Liceul de Muzica din Cluj. Trebuie spus ca parteneriatul cu violoncelul incepe prietenos si se dezvolta cu suisuri si coborasuri, dar as vrea sa precizez ca prima greutate o simti fizic, atunci cand incepi sa il cari! Cand esti mic, parintii il duc peste tot pentru tine, dar apoi intervine socul greutatii acestui instrument atunci cand trebuie sa il transporti. Imi amintesc ca aveam o cutie de violoncel care cantarea, impreuna cu acesta, 13 kilograme si jumatate (fiind in clasa a VII-a). Din pacate, nimeni nu iti spune ca sportul este o componenta absolut necesara in viata unui muzician, pentru ca a canta la un instrument implica si aceasta componenta sportiva importanta. Voi da un exemplu: noi, violoncelistii, apasam cu un singur deget in jur de 2 kg si jumatate, iar in momentul in care vibram pe coarda cu mana stanga ajungem la dubul greutatii precizate, adica 5 kilograme.
„Intr-un concert de 40 de minute, apasam cu 2,5-5 kilograme in jur de 7.000 de ori pentru ca sunt 7.000 de note! Daca mai punem la socoteala faptul ca pe arcus se aduna o tensiune de pana la 20 de kilograme, inseamna ca suntem niste sportivi de performanta!”
Comparativ cu acea cutie de 13 kilograme, acum am o cutie care impreuna cu violoncelul cantareste doar 6 kilograme, deci totul a devenit mult mai usor!
Pe de alta parte, violoncelul este un „sport” care costa. Costul unui violoncel este intre 1000 si 24 de milioane de euro. Violoncelul are si aceasta componenta a obiectului de arta. De exemplu, putem compara un Stradivarius cu un Van Gogh sau cu un Michelangelo, dar in comparatie cu o pictura sau cu o sculptura, consider ca instrumentele muzicale au si o componenta practica, si un sunet deosebit, ceea ce le face speciale.
V.S.: Ce a insemnat pregatirea/ studiul unui instrument la o varsta atat de mica?
Razvan Suma: Am inceput studiile la 6 ani, cu studiu in fiecare zi, inclusiv sambata si duminica. Dupa primele sase luni luni de studiu, am castigat primul concurs si atunci mi-am dat seama ca pot sa cant la violoncel si acela a fost momentul in care am simtit ca violoncelul este instrumentul care mi se potriveste (pentru ca initial aveam de ales intre vioara, pian si violoncel).
Nu m-a speriat niciodata competitia si m-am concentrat intotdeauna pe actiunea de a progresa, nu mi-au placut pierderile de energie implicate in relatiile cu competitorii tai. Cand am ajuns in Bucuresti, profesorul meu, maestrul Marin Cazacu, a impus intre violoncelisti respectul incontestabil pentru coleg, ceea ce mi-a format definitiv atitudinea in situatii competitive.
Ca repere cronologice, primii 12 ani de studiu am lucrat cu doamna profesoara Gabriela Todor, la Liceul de Muzica din Cluj. A fost un stil de lucru absolut extraordinar, mi-a fost si mentor, m-a lasat sa fac greselile pe care voiam neaparat sa le fac, dar m-a si indrumat in mod exceptional.
„Din clasa a X-a am inceput sa lucrez cu maestrul Marin Cazacu si am studiat timp de sapte ani sub indrumarea domniei sale, s-a creat atunci o legatura profunda intre noi. Chiar si in prezent il consult atunci cand am vreo dilema legata de interpretarea unei lucrari.”
Ca o paranteza, am fost pana anul trecut profesorul lui Stefan Cazacu, fiul lui Marin Cazacu, si astfel am simtit ca pot sa dau si eu cate ceva inapoi pentru ceea ce am primit de la maestrul Cazacu.
V.S.: Ce valoare au concursurile in formarea carierei unui muzician?
Razvan Suma: E foarte clar: munca pe care o faci pentru pregatirea unui concurs nu ai fi facut-o altfel, pregatirea a fost tot timpul ceva extraordinar pentru mine, o testare a propriilor limite, studiam in jur de opt ore pe zi. Dimineata ma trezeam la cinci si jumatate, mergeam la Conservator, studiam pana in jurul orei noua, apoi reveneam seara si completam numarul celor opt ore.
„Concursurile si concertele sunt niste obiective care iti ofera motivatiile necesare pentru a te pregati, pentru a studia, altfel nu ai avea niciun motiv sa stai opt ore pe scaun! Deci, esti pe drumul unui obiectiv si asta e important.”
V.S.: Ce a urmat dupa absolvirea Conservatorului?
Razvan Suma: Dupa absolvirea facultatii am plecat in America, am inceput programul de perfectionare „Artist Diploma” la Longy School of Music in Boston, Massachusetts, cu profesorul Terry King. Am avut noroc de profesori in toata viata mea! Si acum, daca ii dau un telefon profesorului King, o enciclopedie muzicala, are orice concert de violoncel din lumea aceasta.
Dupa cei doi ani americani, m-am intors in Romania si m-am inscris la doctorat, apoi m-am alaturat grupului „Romanian Piano Trio” si pentru sase ani am avut obiectivul de a duce muzica clasica in locuri in care poate n-a fost niciodata. Au fost niste experiente extraordinare! Trebuie sa precizez ca in Bucuresti, in momentul pornirii proiectului „Romanian Piano Trio”, in sali, la recitaluri, nu erau oameni in sala, dar numarul a crescut progresiv, ne-au trebuit aproximativ trei ani sa formam un public si publicul sa ne cunoasca.
Imi amintesc de acea perioada in care noi faceam inclusiv promovarea, mergeam sa luam CD-urile si apoi plecam la drum. Am fost niste bariere pe care le-am indepartat in acel moment, cu eforturi considerabile – un turneu dura doua luni si includea 24 de concerte.
V.S.: Ce a urmat dupa proiectul „Romanian Piano Trio”?
Razvan Suma: Dupa cei sase ani de „Romanian Piano Trio”, in 2012, am creat proiectul „Va place Bach?”, care a avut un succes imens! Am si lansat in acel an, la Sala Radio din Bucuresti,
prima inregistare completa din Romania, pe CD, a integralei suitelor pentru violoncel solo compuse de Bach.
„In contextul favorabil al primului concert „Va place…?”, am decis sa continui cu „Vă place Brahms?” (2014), „Vă place Tango?” (2015), „Vă place SCHU/bert/mann?” (2016) si „Vă place Beethoven?” (2017).”
M-a bucurat, fireste, reactia publicului romanesc la propunerea mea de a-l familiariza cu universul muzical al compozitorilor de geniu din muzica clasica, si iata ca acest proiect, inceput in 2012, urma sa aiba destinul lui.
V.S.: Cum a continuat „Va place…?” in 2018?
Razvan Suma: Anul acesta a fost tematic (cum am observat, de altfel, ca se intampla cu fiecare an): am gravitat in jurul unor grupuri de violoncelisti, toate colaborarile mele au fost intalniri cu alti violoncelisti. In 2018 a avut loc „Violoncellissimo 100”, un eveniment muzical care se desfasoara o data la cinci ani, o sarbatoare a violoncelistilor pe care a initiat-o Marin Cazacu, cu multi ani in urma, un proiect pe care maestrul Cazacu l-a inceput in semn de respect fata de profesorul sau, fondatorul scolii romanesti de violoncel, Serafim Antropov.
Anul acesta proiectul „Va place…?” s-a transformat in „Va plaCello?”, dorindu-mi sa schimb ceva, sa aduc pe scena un repertoriu divers, atractiv si atipic, astfel ca turneul din 2018 include compozitii originale scrise pentru doua violoncele de J. B. Barrière, D. Popper, L. Boccherini si J. Fr. Dotzauer, dar si prelucrari romanesti ale unor piese foarte cunoscute de V. Jianu, si o abordare neconventionala a unor cunoscute hituri pop/rock.
L-am invitat alaturi de mine pe violoncelistul Adrian Mantu, un vechi prieten, un profesionist desavarsit, care se manifesta mereu altfel pe scena, pentru ca talentul ii permite sa fie asa.
Turneul nostru, „Va plaCello?”, va include sapte orase: Deva, Timisoara, Cluj-Napoca, Bistrita, Sibiu, Bucuresti si Pitesti.
Tot in acest an, in luna decembrie va urma un concert cu opt violoncele in Vietnam, deci anul se va incheia rotund, asa cum a si inceput, cu o colaborare care implica doar violoncelul.
As vrea sa mentionez ca relatiile dintre violoncelisti sunt foarte puternice peste tot in lume, poate pentru ca ambitusul violoncelului, si in bass, si in sopran, are o amplitutidine extraordinara, si atunci e simplu sa comunici muzical cu celalalt violoncelist.
V.S.: Cum e sa fii profesor?
Razvan Suma: Greutatea, dar si fascinatia pedagogica vin din diversitatea studentilor pe care ii ai in fata. Lucrand individual, trebuie sa te adaptezi in permanenta personalitatilor diferite si sa ajungi la cel mai bun rezultat cu fiecare dintre studenti.
De sase ani fac un masterclass la Poiana Stampei, in Bucovina, e usor sa lucrezi cu cei de acolo pentru ca sunt deja formati; la universitate, insa, provocarile sunt mai mari, iar ceea ce ma fascineaza este incercarea de a ma adapta acestor caractere si conditiilor diferite de studiu.
V.S.: Cum e violoncelul, cine e, ce personalitate are?
Razvan Suma: Este unul dintre cele mai complexe instrumente, avand acel ambitus de care am amintit deja, ceea ce inseamna ca iti permite sa mergi foarte sus cu sunetul. Nu este un instrument limitat, are o prezenta palpabila, se face auzit.
„Este compatibil cu orice alt instrument, iar multa lume spune ca violoncelul, ca timbru, ca ambitus, ca zona in care se plimba sunetul, este cel mai apropiat de vocea umana.”
Ideea principala este ca toate instrumentele au fost create pentru a imita vocea umana, orice muzica a inceput cu vocea umana. Se considera, asadar, ca violoncelul este unul dintre cel mai bun imitator al vocii umane, ceea ce inseamna ca este unul dintre cele mai familiare instrumente.
V.S.: Cum arata Romania ta?
Razvan Suma: Este plina de lucruri extraordinare, compusa din experientele pe care le ai si care erau de neconceput pana acum cativa ani de zile, dar traiesti si cealalta fateta, cu zone umbroase si probleme de toate felurile.
„Aici, insa, am muzica mea, familia, oamenii pe care-i descopar, concertele si sunt un aparator al Romaniei, o promovez oriunde merg.”
www.razvansuma.com
Interviu de Veronica Stefan
