Interviu cu Simona Constantin
Simona Constantin a studiat regie de film la UNATC București, fiind în producție cu un documentar de lung-metraj cu și despre Caliu, lăutarul violonist din Clejani. Colaborează cu artiști din diferite discipline la lucrări de artă vizuală și relațională, centrate în jurul unor comunități specifice. Se formează în meseria de curator, asumându-și pentru prima dată acest rol prin proiectul „Crescut pe Muzică” (expoziție online creată împreună cu 20 de adolescenți din România).
Veronica Ștefan, Promenada culturală: Dragă Simona, ai creat proiectul Crescut pe Muzică, ai lucrat timp de o lună cu 20 de tineri lăutari și dansatori din toată țara, coordonați de șase traineri. Ai avut anterior o legătură cu muzica lăutărească, cum s-a născut ideea acestui proiect?
Simona Constantin: Am avut de mică o legătură cu muzica, studiind pian clasic, însă interesul meu pentru muzica lăutărească a început mult mai târziu, prin 2014, când ajunsesem la București la facultate și mergeam la concerte de world music. Am priceput rapid că tradiția e în pericol de dispariție și că meseria de lăutar plutește spre un viitor incert și nu foarte luminos, așa că am decis să merg într-o serie de călătorii prin țară și să-i cunosc, filmez și înregistrez pe ultimii interpreți. Am făcut un documentar scurt (temă de facultate), iar în 2015 am lansat un catalog cu o parte dintre lăutari, împreună cu Asociația Culturală Metropolis. Am continuat să țin legătura cu muzicienii, iar din 2017 filmez pentru un documentar cu lăutarii din Clejani. Ideea proiectului Crescut pe muzică a început la ceaun în Clejani, când toți copiii butonau pe telefoane în timp ce Caliu îmi povestea despre cariera lui. În plus, cunoșteam povești și din alte comunități, unde tradiția transmisă din generație în generație nu mai e întocmai atractivă pentru tineri. M-am gândit că ar fi bine ca aceștia să își cunoască mai bine bătrânii, iar în proces să le arate și altora, online, fragmente din cultura și tradiția locală.
V.Ș.: Cum i-ați selectat pe acești tineri și cum s-au integrat în programul proiectului?
Simona Constantin: Am început prin a-i suna pe toți lăutarii din agenda telefonului meu, întrebându-i dacă n-au cumva o nepoată sau un nepot „descurcăreți, curioși și cu un smartphone”. În multe dintre cazuri, tinerii rămăseseră blocați din cauza pandemiei în țările străine unde locuiau de ani buni împreună cu părinții. Alții n-au vrut să facă chestii cu tradiția și cu lăutarii. După primele zile de sunat am crezut că mi-am ales o misiune imposibilă, însă încet-încet au început să apară și răspunsurile pozitive și entuziasmul pentru proiect. De asemenea, alți lăutari și cunoștințe de-ale lor/mele au început să vină cu recomandări de adolescenți. Le mulțumesc tuturor!
Am vorbit cu tineri minunați, prin care proiectul nostru a reușit să crească – la urma urmei, proiectul reprezenta doar structura, iar poveștile participanților și ale comunităților acestora sunt cele care trebuiau să iasă-n față. Cea mai mare surpriză a fost faptul că toți adolescenții selectați cântă sau dansează în stil tradițional la rândul lor (chiar dacă acest lucru nu a fost un criteriu de selecție). În plus, ei au adăugat extra-layere proiectului: Alexandra Listrat a venit cu dorința de a-și reprezenta etnia, Darius Jecan – cu ambiția de a face dansurile tradiționale cool, adolescenții din Zece Prăjini – cu entuziasmul de a-și promova propria fanfară ș.a.m.d. Structura proiectului a fost gândită pentru a-i pune pe fiecare dintre ei în valoare.
V.Ș.: Ce spun trainerii despre cursanții lor după ce au lucrat împreună?
Simona Constantin: Cred că fiecare dintre traineri s-a apropiat mai mult de unii dintre participanți. Era firesc: la rândul lor, fiecare dintre adolescenți are preferințele/înclinațiile sale spre anumite medii de expresie.
Delia Marinescu spunea după încheierea atelierelor de jurnalism: „Puștii mi s-au părut maturi pentru cei 13, 15 sau 18 ani pe care îi au. Am observat că cei care au auzit de mici în familie sau comunitate că sunt datori cumva să ducă mai departe muzica sau dansul zonei din care vin s-au implicat cel mai mult, pentru că acest proiect nu era decât o parte din misiunea pe care o aveau deja. Un exemplu este Alexandra Listrat din localitatea de ruși lipoveni, Sarichioi, care cântă la harmoșcă. Ne-a zis că din interviul pe care l-a facut în cadrul proiectului cu proful ei, Pimon Bejenaru, a aflat lucruri pe care nici ea, și nici alții din comunitate nu le știau și că e e bucuroasă că o să le împărtășească cu cât mai multă lume.”
Pe parcursul proiectului am întâmpinat însă o problemă logistică greu de depășit – în anumite zone din România, semnalul la internet este foarte slab, motiv din care unii participanți nu au reușit să se implice în proiect atât cât și-ar fi dorit. Am încercat să ne conectăm însă cu ei prin discuții telefonice și câteva vizite pe teren.
V.Ș.: Ai creat platforma crescutpemuzica.ro. Ce găsim acolo?
Simona Constantin: Platforma s-a lansat cu o serie de pagini-portret ale participanților (dintre care toți cântă sau dansează în stil tradițional) și ale mentorilor acestora (bunici, părinți sau membri ai comunității lor, reprezentanți ai tradiției), populate cu materialele realizate de adolescenți în cadrul atelierelor. În continuare, urmează să lansăm o serie de articole tip studiu de caz asupra unor tradiții și/sau comunități specifice, unde veți regăsi materiale ale participanților, texte explicative scrise de Bogdan-Mihai Simion (trainerul de etnomuzicologie), materiale din Arhiva Muzeului Național al Țăranului Român și înregistrări audio cu diferite tarafuri și fanfare (provenite din catalogul cu lăutari realizat de mine în 2015 împreună cu Asociația Culturală Metropolis).
V.Ș.: Cum s-a implicat Muzeul Național al Țăranului Român în proiectul tău?
Simona Constantin: Am fost primită cu căldură și extraordinar de multă susținere de către Muzeu, unde am scormonit prin arhive vara trecută împreună cu Andra Tarara (de la Arhiva de Imagine) și Florin Iordan (de la departamentul de etnomuzicologie). Materialele găsite (fotografii, înregistrări, scrisori și documente) vor fi publicate atât pe site-ul nostru, cât și pe site-ul Arhivei MȚR, Rețelele Privirii. Pentru noi, colaborarea cu Muzeul a fost una extrem de valoroasă, ajutându-ne să întregim imaginea unor comunități și a unor interpreți extrem de valoroși, din rețeaua copiilor și adolescenților participanți la proiect.
V.Ș.: Cum crezi că vor continua acești tineri după finalizarea proiectului? Crescut pe Muzică a fost o modalitate să își întindă aripile? Pot zbura singuri mai departe?
Simona Constantin: Tinerii vor avea nevoie de multă susținere în continuare, fiind la început de drum, de carieră. Paginile lor de portret începute pe www.crescutpemuzica.ro vor fi updatate în continuare; ne dorim să le rămână ca un fel de mini-jurnal profesional. Căutăm parteneri care să ducă demersul nostru mai departe, promovându-i și invitându-i să participe la evenimente unde să facă lucrurile care îi pasionează: să cânte și să danseze.
V.Ș.: Care este cea mai puternică imagine (vizuală/auditivă) pe care o ai din timpul desfășurării proiectului?
Simona Constantin: Am fost o sumedenie de momente în care m-am super-bucurat c-am început aventura acestui proiect. Când ne-a cântat Alexandra la harmoșcă, instrument pe care mulți dintre participanți l-au auzit astfel pentru prima oară. Când la atelierul de etnomuzicologie se dezbătea aprins unde-i granița dintre muzica tradițională și cea populară. Când la atelierul de scriere creativă participanții citeau scrisorile pentru un copil care astăzi vrea să se apuce de lăutărie.
A fost de asemenea minunat că în timpul unei mese rotunde din cadrul proiectului un șef de fanfară a discutat cu o profesoară de muzică ipoteza invitării lăutarilor locali la școală, pentru a le vorbi elevilor despre muzicile comunității.
Am avut parte de o sumedenie de întâlniri minunate, care sperăm să continue.
V.Ș.: Se știe că muzica lăutărească are și versuri expresive. Ne poți transmite câteva?
Simona Constantin: Mie-n fiecare zi îmi plac altele, așa c-am decis să-i întreb pe adolescenții din proiect care-ar fi versurile lor favorite. Las aici recomandarea lui Ștefan Milutinovici, o strofă de-a Mariei Lătărețu, mai filozofică:
„Frunzuliță trei foi late
Trei în lume, nu se poate
Să scape om de la moarte
Să-ntinerească nu poate,
Să le iubească pe toate”
V.Ș.: Ce ai învățat în timpul acestui proiect, ce vei păstra în camera interioară pe care a cărei ușă scrie Crescut pe Muzică?
Simona Constantin: Am gândit de la început acest proiect ca fiind un prim pas în direcția apropierii și promovării muzicilor și muzicienilor tradiționali, așa c-am învățat foarte multe despre direcțiile în care trebuie să acționăm în continuare. De asemenea, am simțit încă o dată cât de valoaroase pot fi întâlnirile dintre oameni. Rămân multe de făcut mai departe, însă cred că entuziasmul adolescenților precum cei din proiect chiar pot face tradiția să se repoziționeze în contemporan. Mă bucur să rămânem alături și le sunt recunoscătoare tuturor celor care s-au alăturat proiectului. Consider că acesta va crește doar prin puterea unei rețele.
V.Ș.: Cum arată România ta?
Simona Constantin: România noastră deja arată minunat, însă mi-ar plăcea ca lucrurile, locurile și oamenii din ea să capete vizibilitatea pe care o merită și, astfel, să ajungem să ne înțelegem mai bine între noi. România mea e în principal o Românie în care suntem mai apropiați, mai curioși și mai generoși unii cu ceilalți.
Interviu de Veronica Ștefan
