Joia Mare
„Joia Mare din Săptămâna Patimilor este foarte însemnată. Se mai numește Joia Neagră sau Joimărița. Cine n-a terminat de tors nici că mai toarce. Joimărița le pedepsește pe femeile leneșe, le bate peste degete și le arde cânepa netoarsă. Pe unele pur și simplu le fură, le frige și le mănâncă. Când Joimărița nu se manifestă explicit, o fac, pe alocuri, colindătorii: ei «controlează» torsul, își bat joc de leneși și chiar ard fuioarele netoarse.
Nu se lucrează în această zi. Se face, în schimb, borș. Borșul din Joia Mare ține tot anul. Cine doarme în această zi va fi leneș și «netrebnic», adică nu va fi bun de treabă, până în anul următor. Fetele fac iar vrăji, ca să fie plăcute baieților.
Pentru morți se fac focuri din vreascuri rupte cu mână, netăiate. Pe lângă foc se așază scaune, se pune pâine cu vin, se tămâiază. În această zi morții se pregătesc să vină pe pământ, așa că trebuie să fie ajutați și primiți bine. Pe morminte se varsă apă și se pun lumânări și așchii de lemn aprinse. Copiii umblă prin sat cu toaca și cântă: „Toacă, tocănelele, / Joi, Joimărelele. / Paște popa vacile / Pe toate ogasele, / Duminică-i Paștele.”
În Joia Mare cade nunta urzicilor. Din momentul în care înfloresc, urzicile nu mai sunt bune de mâncat. În unele locuri există obiceiul de Strigare peste sat, asemănător celui de la Lăsata Secului. Tinerii se strâng și, într-o formă ce poate aminti unui orășean de brigăzile de agitație, fac publice greșelile «celor păcătoși».
Iată o mostră de dialog:
– Vai de mine, măi!
– Ce ți-e ție, măi?
– Că mă doare capul…
– Pentru ce te doare capul?
– Pentru că Constantinu Nuțului s-a îmbătat la făgădău (cârciumă) și…
Vopsitul ouălor. În Joia Mare femeile vopsesc ouăle. Cele roșii se numesc merișoare. Cele «cu modele» se numesc, de la o zona la alta, ouă împistrite, încondeiate, scrise, picate (picate cu ceară), muncite, chinuite. Legendele despre ouăle de Paște sunt foarte numeroase.”
Irina Nicolau – Ghidul sărbătorilor românești
