Legende cu ouă roșii
„O legendă spune că Maica Domnului, hăituită, face ouă roșii și le aruncă în urmă pentru a abate atenția urmăritorilor. În altă variantă, pietrele aruncate de urmăritori spre Maica Domnului devin ouă roșii. Altă suită de legende povestește că vestea Învierii lui Iisus este primită cu multă rezervă și neîncredere. O precupeață care vinde ouă (sau o femeie care poartă un coș cu ouă) spune: atunci voi crede că a înviat, când ouăle se vor roși. Și așa a fost!
Într-o altă legendă, Maica Domnului sau Maria Magdalena pun sub crucea Mântuitorului un coș cu ouă ca să-i îmbuneze cu ele pe soldați. Sângele Mântuitorului le înroșeste.
Primul ou încondeiat «de încercare» se numește cearcă. Se vopsesc și ouă negre, dar mai rar. Numele motivelor de pe ouă sună familiar: brâul popii, suveica, oala legată, crucea rusească, greblă, furcă, hârlețul, scara, roata carului, mâneca sucită, floarea Paștelui, brăduțul, cercelul doamnei, lintea, garoafa, frunza nucului, ghiocelul, grâul câmpului, calea rătăcită, fluturul, peștele, păianjenul, laba găștei, aripioară, berbecele, unghia caprei, urechile iepurelui, creasta cocoșului, laba broaștei, laba racului, laba cârtiței, inelul ciobanului, cârja, steaua, fluierul ciobanului, pălăria neamțului…. În lumea orașului, care este domeniul unde omul obișnuit ține cu atâta minuție socoteala ornamentelor?
Ouăle muncite nu se dau de pomană- nu le primește Dumnezeu. Unele sunt pline, deci se pot mânca, altele, goale, se înșiră pe ață și se pun la icoană. «Scrisul» ouălor se plătește. Femeile mai pricepute îl fac și pentru alte case. Se plătește «pe claie». O claie numară 30 de ouă. Numai oul roșu se duce la câmp; el se păstrează peste an că sa te apere de farmece. Și Dracu tot de ouăle roșii se interesează. Cică el de două lucruri întreabă: dacă oamenii mai colindă și dacă mai fac ouă roșii. Când n-or mai face asta, Dracu devine stăpân peste lume.
Există și o rândului a ciocnitului. Se crede că oamenii care ciocnesc între ei ouă de Paște se întâlnesc pe lumea cealaltă. Se ciocnește «capul» cu «capul» și «dosul» cu «dosul». În prima zi de Paște se ciocnește numai cap cu cap. Cel mai mic (în vârstă, în importanță) ține oul și cel mare îl ciocnește: «Hristos a înviat!», «Adevarat a-nviat!». Se ciocnește și «pe luate» – cine sparge oul are voie să-l ia, iar dacă partenerul refuză să î-l dea, pe lumea cealaltă îl va mânca stricat și uns cu păcură. După unii ouăle se ciocnesc până la Înălțare. Alții cred că mai poți s-o faci de Duminica Mare a Rusaliilor.”
Irina Nicolau – Ghidul sărbătorilor românești
