Interviu cu Ecaterina Epifan
Cati Epifan este născută la Mila 23. Împreună cu soțul ei, pescar de meserie, a construit din fonduri europene Pensiunea Casa Pescarului, în satul Mila 23 din Delta Dunării.
Cati a rămas orfană de ambii părinți la vârsta de 13 ani, moment în care, așa cum spune, și-a luat viața în mâini. Am mers la Casa Pescarului și am fost impresionată de hărnicia și priceperea Ecaterinei Epifan în administrarea acestei pensiuni, de atenția pe care o acordă fiecărui turist, de talentul ei gastronomic și de faptul că atunci când mă trezeam la 6:00 dimineața și coboram să îmi pregătesc cafeaua, o vedeam pe Cati măturând curtea. Dacă vă propuneți o vacanță în Delta Dunării, puteți alege să fiți oaspeții Pensiunii Casa Pescarului, deoarece Cati Epifan va avea grijă să vă trateze regește.
Veronica Ștefan, Promenada culturală: De cât timp există Casa Pescarului?
Ecaterina Epifan: Casa Pescarului există de cinci ani, este o pensiune pe care am construit-o cu fonduri europene. Anterior, făceam turism în casa noastră personală, de 20 de ani, în condiții vitrege, până să ne construim pensiunea. Nu exista apă potabilă, baia era în capătul curții, dar aveam clienți. Când am avut apă potabilă în sat și condiții bune, am construit pensiunea. Am luat fonduri pentru că aici pescarii nu produc atât de mult încât să construiască o clădire sau o pensiune. Atunci a fost un ajutor, să putem face cu fonduri europene.
V.Ș.: De ce ați numit pensiunea Casa Pescarului?
Ecaterina Epifan: Pentru că soțul meu este pescar. Proiectul nostru a fost trimis la Bruxelles, a câștigat locul I pe țară pe măsura de ajutorare a pescarilor. Eu, fiind soție de pescar și având până în 40 de ani, am avut punctaj mare, reprezentând astfel România și Delta Dunării la Bruxelles. Acolo mi-au scris pe stand Fisherman’s House, iar atunci mi-am spus că așa va rămâne numele.
V.Ș.: Câte camere aveți?
Ecaterina Epifan: Avem șapte camere duble – patru cu paturi matrimoniale și trei triple. Vin pescari toamna și pot sta trei bărbați în cameră.
V.Ș.: Dumneavoastră pregătiți și mâncarea la Casa Pescarului. Cum ați învățat să gătiți atât de gustos?
Ecaterina Epifan: Nu știu, probabil că se transmite din mamă în fiică. Eu am rămas orfană de mamă la 13 ani (de tată la 10 ani) și a trebuit să îmi iau viața în mâini, să am grijă de doi frați, iar de atunci gătesc. Până la 13 ani, când am rămas fără mamă, nu am pus mâna pe nimic; ea gătea, era gospodină, croitoreasă, făcea de toate, se pare că o moștenesc. Probabil că stând pe lângă ea, s-a transmis. Am rămas cu bunica noastră, care a avut și ea probleme în familie, i-au murit cei trei copii și a trebuit să fiu eu stâlpul casei.
V.Ș.: Cum e viața în Deltă?
Ecaterina Epifan: Este frumoasă, dar este și grea. Dacă te naști aici, le poți duce pe toate, dar pentru cine vine și se căsătorește aici, este foarte greu. Dar au început acum, cu toate condițiile necesare, să se adapteze, adică este mai ușor de ajuns la oraș, ai internetul care ajută foarte mult, chiar și pe noi, plătim facturi și toate dările la stat, nu ne mai deplasăm la oraș, e costisitor să ajungi la Tulcea.
V.Ș.: Cum era înainte să existe aceste facilități?
Ecaterina Epifan: Lucrurile se desfășurau mult mai greu, dar în liniște; viața de atunci era mult mai liniștită, toată lumea era mai calmă, cu zâmbetul pe buze, era altfel, se bucurau de toate cele. Acum, în schimb, toată lumea are de toate, dar nu prea mai e în stare să se bucure.
V.Ș.: Ce recomandări culinare aveți pentru turiștii care vin în Deltă?
Ecaterina Epifan: Aici, în zonă, sunt multe mâncăruri tradiționale lipovenești. Eu gătesc pe plită, afară, pregătesc tradiționalul borș de pește din zonă pentru că în fiecare zonă există o altă mâncare de pește. Aici, borșul de pește la ceaun se face din minimum patru feluri de pește; dacă nu avem patru feluri de pește, nu îl facem. Mai pregătesc proțapul la cuptor – un crap care se face întreg, pe solzi, la cuptorul de afară. Fac și saramură de pește, sărmăluțe de pește, ardei umpluți cu pește, cârnați de pește, deci orice cu pește.
Participăm și la un festival gastronomic, cu durata de trei zile – Festivalul Borșului de pește, care are loc în primul weekend din luna septembrie, în comuna Crișan; acolo se strâng mai multe sate, e o gastronomie deltaică, adică din fiecare zonă – Sf. Gheorghe, Sulina, Crișan, Letea, de la noi. Fiecare prezintă preparatele culinare specifice zonei. Pot participa și turiști, au loc spectacole folclorice, se dau și premii pentru cea mai bună gastronomie, pentru cel mai bun borș de pește și fiecare pleacă cu ceva de acolo, nimeni dintre cei care concurează nu pleacă dezamăgit.
V.Ș.: La finalul șederii noastre, în ultima seară, ne-ați oferit un concert excepțional. Ne puteți spune ce reprezintă acest cor din care faceți parte și dvs.?
Ecaterina Epifan: În sat există două coruri: unul care este de vreo 15 ani și doamnele deja sunt mai în vârstă, sunt cele care au creat Ansamblul Sinicika. Sunt foarte solicitate, merg peste tot în țară, la diverse evenimente, fac parte din comunitatea rușilor lipoveni, au multă treabă. Noi, celelalte fete, care nu eram într-un ansamblu, ne-am zis să îi învățăm și pe copiii noștri. În ansamblu a fost mai întâi Adriana, fiica mea, ea m-am alăturat mai târziu. Aici nu există un loc în care să ne strângem pentru repetiții, atunci trebuie să preia cineva inițiativa și să cheme fetele. De exemplu, iarna, atunci când suntem mai libere, învățăm cântece, îi învățăm pe copii limba rusă pentru că a început să se cam piardă. Noi ne căsătoream doar între lipoveni, așa a fost tradiția, dar după mine, fetele au început să meargă la școli și să-și găsească acolo sortiții, iar băieții să-și caute fete în altă parte. Fiind comunitatea mică, ne-am înrudit foarte mult.
Aici avem o biserică lipovenească, se slujește în limba slavonă. Avem și un port al nostru când ne mărităm: se împletesc două codițe, avem un zbornic (o căciuliță în care îți prinzi părul, nu mai umbli cu el desfăcut pentru că nu mai ești domnișoară) care semnifică legătoarea (făcută de preot), adică statutul de femeie măritată.
La biserică mergem cu fustă și cămășuță, nu poți să mergi cu brațele descoperite. Și fusta reprezintă statutul: la poalele ei, dacă ești domnișoară, ai o singură fundă, o danteluță; se pun două funde atunci când te măriți și trei pentru văduve.
V.Ș.: Revenind la ansamblu, pentru a termina ideea, s-a creat unul mai mic?
Ecaterina Epifan: Să-i zicem mai tânăr. Se numește Ansamblul Rusalka (se traduce prin sirenele sau fetele apelor). Repertoriul reprezintă cântece vechi, recuperate de la bătrâni. Cântecele rusești sunt cântece de suflet, dar pentru turiști se cere totul foarte vesel. Nu sunt prea vesele pentru că la noi, la lipoveni, cântecele sunt despre dragoste, despre război, despre ceea ce s-a trăit atunci când au fost create.
V.Ș.: Mi-ați spus că există în zonă Asociația cultural tradițională a femeilor din Delta Dunării „Rusalka”. Despre ce e vorba?
Ecaterina Epifan: Am creat asociația pentru că copiii stau mult pe internet, nu mai croșetează, nu mai cos, nu mai împletesc în papură, ceea ce se făcea când eram noi copii. Unele fete construiesc tablouri din melci, din scoici, din papură și ne-am gândit să transmitem și copiilor. Iarna, ne strângem duminica și îi învățăm și pe ei să pună mâna la lucru, poate le rămâne ceva. Lucrăm cu lână, macramé, coasem pe etamină, facem mici bijuterii.
V.Ș.: Cum e iarna la Mila 23?
Ecaterina Epifan: Iarna îngheață Dunărea, iar atunci noi stăm pe loc, deși nu e foarte mult închisă Dunărea, cam o lună de zile, dar atunci toată lumea se odihnește. Dacă Dunărea nu este înghețată, vin pescarii la copcă, deci mai avem turiști.
V.Ș.: Cum arată România dvs.?
Ecaterina Epifan: Țara noastră este frumoasă, noi, aici, suntem mulțumiți de ceea ce avem, suntem și un pic mai norocoși că stăm într-o zonă atât de frumoasă și de liniștită. Noi vizităm toată țara, plecăm în vacanță mai întâi în țara noastră, apoi în altă parte, țara noastră e atât de frumoasă încât nu ne plictisim niciodată. Toate zonele au farmecul lor, au obiceiurile lor din care putem învăța, putem să dăm mai departe copiilor noștri.
Am vizitat și alte țări, dar nu se compară cu ceea ce avem aici, în România. Avem o țară bogată, oameni cu suflet mare, ceea ce nu găsești în altă parte.
Un VIDEO care prezintă Casa Pescarului de la Mila 23, AICI.
Detalii și contact, AICI.
Un istoric plin de farmec și amuzament al satului Mila 23 în cartea pe care am prezentat-o AICI.
Un VIDEO despre Mila 23, realizat de Muzeul ASTRA, AICI.
Credite foto: fotografiile cu Ecaterina Epifan îi aparțin; fotografiile din Mila 23 – Promenada culturală.
Interviu de Veronica Ștefan
